Descoperire istorică în Filipine: o nouă specie umană

FOTO Ars Technica

Oamenii de ştiinţă au descoperit, în insula Luzon, Filipine, fosilele unei specii umane necunoscute, care a trăit cu peste 50.000 de ani în urmă. Rămăşiţele sugerează că membrii acestei specii, denumită „Homo luzonensis”, aveau o constituţie de dimensiuni extrem de mici şi erau contemporani cu „Homo sapiens”.

Un capitol în filele răsfirate ale cărţii evoluţiei umane pare să fi fost omis de cercetători, însă descoperirea unor rămăşiţe ce aparţin la cel puţin trei membri ai speciei „Homo luzonensis” deschide calea unor noi perspective. 

Săpăturile ar fi început cu intuiţia unui arheolog filipinez, Armand Salvador Mijares. In ciuda  excavaţiilor neconcludente făcute de către predecesorii săi, cercetătorul a decis în 2007 să reexamineze peştera Callao, binecunoscută turiştilor. Stupoarea lumii ştiinţifice în urma descoperirii în insula Flores, Indonezia, în 2003, a unei alte specii al genului „Homo”, şi anume „Homo floresiensis”  având o înălţime până la un  metru şi 10 centimetri, a inspirat puternic arheologul filipinez care a decis să sape mai adânc cu câţiva metri decât stratul sedimentar, incitat fiind de descoperirea unor unelte sculptate în piatră, ce datau de 25.000 de ani. Continuând să sape în pământul ce părea să nu mai promită nici un alt artefact, paleontologul a găsit în sfârşit ceea ce căuta, o bucăţică de os cu caracteristici curioase. Colegul său arheozoolog Phil Piper, constatând că nu e vorba de o rămăşiţă obişnuită dintr-un animal preistoric, a contactat paleoantropologul francez Florent Detroit pentru a confirma că fosila era de natură umană. Aşa s-a înfiripat colaborarea care a lansat în 2007 căutările şi în final recunoaşterea existenţei unui alte specii umane.

Astfel, acest prim indiciu ar fi corespuns unui os al piciorului,mai precis, un metatarsian, ce data  de cel puţin şaptezeci şi şapte de mii de ani. Descoperirea, făcută cunoscută în 2010, a fost deja destul de semnificativă pentru comunitatea academică. Oasele aveau o componenţă ciudată şi se concluziona de obicei „că era probabil un mic „Homo sapiens”. (…). Provenea dintr-o gamă al celor mai mici oameni din zilele noastre, mai ales populaţia „Negrito” sau pigmeii din Africa centrală, care măsoară 1m45. Nu puteam totuşi să mergem prea departe cu o astfel de descoperire: Chiar nu puteam declara descoperirea unei noi specii plecând de la găsirea unui os de picior, ni s-ar fi râs în faţă.”, explica Florent Detroit, citat de Liberation.

În  sezonul de excavări din  2011, echipa de cercetători scoate la lumină noi  rămăşiţe: „practic toate falangele şi toţi dinţii i-am descoperit la un interval de două zile.“, au precizat ei, stratul geologic fiind extrem de concentrat. Doisprezece fosile au fost astfel găsite, şapte dinţi, patru falange (două mâini şi două picioare), şi un femur de copil, resturi care aparţin la cel puţin  trei persoane diferite.

Toate oasele par ciudate, ceea ce a stârnit fascinaţia academicienilor. Falangele piciorului sunt foarte curbate şi au zone de inserţie bine căptuşite, care erau destinate să acomodeze muşchii dezvoltaţi suficient pentru a îndoi piciorul, ceea ce nu are nimic de a face cu un picior de „Homo sapiens” . 

Acest biped a trebuit să fi avut o capacitate de prehensiune  a piciorului şi putea  urca în copaci, trăsătură asemănătoare cu genul „Australopitecus” din Africa, care trăia în urmă cu 2 până la 3 milioane de ani.

Desigur, fosilele găsite sunt prea puţine pentru a răspunde număratelor întrebări ridicate de cercetări, iar Détroit şi colegii săi avertizează că nu avem încă suficiente informaţii despre „Homo luzonensis” pentru a trage concluzii ferme despre modul în care specia îşi ducea existenţa. Într-un anumit sens, oasele sunt mult mai comparabile cu  „Australopitecus”  decât cu „Homo sapiens”, şi asta ar putea însemna că povestea umană este mai complexă decât am fi crezut.

Dinţii surprind prin dimensiunea şi forma lor. Premolarii sunt primitivi, precum cei de la „Australopitecus”, în timp ce molarii sunt "extrem de mici" cu o formă modernă, care aminteşte de „Homo sapiens”. Ce să faci cu acest mozaic de trăsături, atât de rebel categorisirilor pe care le avem deja? De unde şi delimitarea unei alte specii, pentru a putea continua cercetarea.

Pe de altă parte, „Homo luzonensis” şi „Homo floresiensis” au suficiente trăsături comparabile pentru a sugera un strămoş comun. "Scheletele ambelor specii prezintă trăsături anatomice care sunt rare sau absente la alte versiuni al genului „Homo”, dar au asemănări cu cele ale „Australopitecus", punctează articolul publicat în revista „Nature” , semnat de  Détroit şi colegii săi. Este posibil ca cele două specii să aibă un strămoş comun, pe care  noi nu-l avem, similar cu modul în care suntem mai apropiaţi de neandertalieni şi denisovani, decât de „Homo erectus”. Totuşi nu există suficiente dovezi pentru certitudini şi niciun ADN nu poate fi dibuit pe baza rămăşiţelor găsite.

"Ipoteza mea este că un fel de „Homo erectus” a venit probabil din China, reuşind să traverseze marea şi să se stabilească pe insula Luzon, unde a suferit efectele endemismului insulei, iar acest lucru a determinat constituţia lui „Homo luzonensis”. Dar este foarte speculativ. În orice caz, pare puţin probabil ca omul din Luzon să fi aterizat pe insulă pur şi simplu, pe plute, după un tsunami, de exemplu. Astfel ar fi să cedăm prejudecăţilor ce presupun că oamenii arhaici erau prea stupizi să navigheze. Avem din ce în ce mai multe dovezi că s-au stabilit pe mai multe insule din Asia de Sud-Est, deci probabil nu a fost totul atât de accidental!", a mai explicat Florent Detroit.

 "S-a crezut mult timp că „Homo sapiens” era singurul", a adăugat arheologul Thomas Ingicco. „Dar a coabitat cu multe specii, inclusiv Homo erectus. Avem urme în Sumatra, dar nu avem încă dovezi pe insula Flores. Aceasta ar fi cercetarea care trebuie continuată în următorii ani, în Filipine. ", mai citează Liberation.