Imprimarea 3D la români: între artă şi eficienţă
0
Imprimarea tridimensională a făcut multă vâlvă în ultimul an şi s-ar părea că această tehnologie şi-a găsit utilizatori şi în rândul românilor. Studenţii de la Facultatea de Arhitectură apelează cel mai des la serviciile de printare 3D
În Bucureşti, pe Splaiul Unirii, la două minute de staţia de metrou Timpuri Noi, într-o casă cu tencuială spălăcită de vreme, imaginile digitale devin palpabile mulţumită tehnologiei de imprimare 3D. Pe poartă este un semn menit să-i sperie pe infractori: „Atenţie, câine rău!“. Buddy, un beagle simpatic, latră cât îl ţin plămânii pentru a-şi avertiza stăpânii că dă cineva târcoale. Nu este nici pe departe la fel de fioros ca şi dobermanul de pe semnul de pe poartă, însă lătratul e lătrat, iar stăpânul a fost alertat.
De un perete al casei stă rezemată o motocicletă neagră, şi un tip solid cu barba blondă, la vreo 30 de ani, mă pofteşte să intru şi mă aşază pe o canapea. Acesta este sediul FabLab, unul din atelierele din Capitală unde studenţi, oameni de afaceri sau artişti pot transforma imaginile în obiecte. În dreapta mea este o cameră plină de fel de fel de materiale, de la plastic şi lemn, la carton şi plexiglas. În camera din stânga văd o masă de lucru şi fel de fel de spray-uri şi instrumente. Tot acolo se află şi o imprimantă 3D Zcorporation Spectrum 510 (botezată „Z“) ce funcţionează cu praf compozit şi care a costat, în 2008, aproximativ 50.000 de euro.
Ina Dumitriu este absolventă a Facultăţii de Arhitectură şi lucrează la FabLab de un an şi jumătate. „Majoritatea celor din domeniu au terminat Arhitectura. Faci foarte multe machete cât eşti student, lucru care te ajută foarte mult în această industrie“, îmi explică Ina.
Majoritatea clienţilor sunt tot viitori arhitecţi care doresc să-şi facă machete cu un nivel de detaliu mai ridicat pentru lucrările de diplomă. Există şi clienţi din domeniul corporatist care doresc machete, dar sunt şi persoane care apelează la astfel de servicii pentru diverse hobby-uri.
Pe masă sunt înşirate fel de fel de figurine din plastic sau din praf compozit. Unele reprezintă clădiri, altele super-eroi imaginaţi de vreun amator de benzi desenate.
“În perioada sesiunilor suntem inundaţi de studenţi de la Arhitectură
„Cei care vin aici pentru hobby-uri sunt puţini. Tehnologia este destul de nouă, iar preţul poate fi descurajant“, spune tânăra. „Cei mai mulţi oameni vin pentru prototipuri. Înainte să facă un produs, vor să-l simtă în mână, să vadă cum arată. Nu sunt enorm de mulţi, nu s-a ajuns la nivelul în care să printăm non-stop“, continuă ea. Preţurile sunt următoarele: 0,9 euro pe centimetru cub pentru obiectele printate cu praf compozit şi 1,49 euro pe centimetru cub pentru cele printate cu plastic.
Diferenţele dintre plastic şi compozit sunt destul de mari, explică Ina. Obiectele realizate din praf compozit au o textură aspră, nisipoasă şi sunt foarte uşor de spart. Totuşi, acest material permite printarea la o viteză mult mai mare. De exemplu, un obiect ce ar putea fi imprimat din compozit în câteva ore ar putea fi imprimat într-o zi cu plastic.
Materialele folosite diferă în funcţie tipul proiectului. Imprimarea obiectelor din plastic se face cu ajutorul unei imprimante Ultimaker care a costat 1.500 de euro.
Linguriţa cromată
Un domn cu ochelari de soare pe cap, cămaşă roz cu mâneci scurte şi cu un bandaj la glezna stângă intră gâfâind. Spune că e prima dată când recurge la printarea 3D. Trebuie să filmeze o reclamă pentru un nou iaurt şi are nevoie de o linguriţă specială.
„De obicei făceam matriţe. Era scump“, spune el. „Putem să o facem să pară cromată?“, întreabă domnul. Ina explică: vopseaua funcţionează cu siguranţă, însă nu ştie cât de bine se va prinde cromul de compozit. Domnul pleacă.
Soldăţei şi căsuţe
„Weekend Adevărul“ a stat de vorbă şi cu unul din clienţii FabLab. Tudor Tescoveanu are 33 de ani şi este co-fondator al Red Goblin. Compania se ocupă cu comercializarea de jocuri de societate şi de jocuri cu miniaturi, dar pune la dispoziţia amatorilor şi două localuri, unul în Bucureşti şi unul în Cluj, în care aceştia se pot bucura gratuit de titluri precum Katan,
Carcassone, Warhammer sau Infinity.
Tescoveanu a apelat la serviciile FabLab pentru a-şi crea o serie de miniaturi suplimentare pentru jocuri. Titluri precum Warhammer sau Infinity vin cu un număr limitat de piese care trebuie pictate manual. Piesele suplimentare sunt foarte costisitoare şi sunt dificil de procurat, aşa că el îşi creează modelele pe computer şi le transformă în prototipuri cu ajutorul imprimantelor 3D. „Eu inventez nişte moduri mai haioase pentru a face mai flexibil jocul“, spune el. Prototipurile sunt transformate în matrice şi, astfel, Tescoveanu reuşeşte să producă mai multe elemente o dată, la un cost redus. ;
Atelierul care a adus printarea 3D în stradă
Atelierul Modulab se află tot în Bucureşti, pe strada Viitorului. „Suntem în domeniu de aproximativ trei ani“, explică Ioana Calen, fondatoare a proiectului.
„De un an şi ceva oferim servicii de imprimare 3D în plastic şi avem planuri mari de dezvoltare în acest domeniu în viitorul mediu. Cred că am avut una dintre primele imprimante de acest tip din ţară şi am fost surprinşi de deschiderea publicului faţă de aceste noi tipuri de tehnologie“, declară Calen, pentru „Weekend Adevărul“.
La Modulab, oamenii vin pentru a-şi crea machete, prototipuri, piese de schimb, jucării, matriţe pentru turnare şi obiecte modificate. „De multe ori suntem şi noi luaţi prin surprindere de cererile care ne vin, mai ales că majoritatea solicitărilor vin de la consumatori finali neavizaţi care află de pe internet de imprimarea 3D şi nu neapărat de la profesionişti în domenii creative“, mai spune Calen.
Preţurile sunt calculate diferit aici. Astfel, „pornesc de la un leu pe gram, la preţul final adăugându-se timpul de printare, care variază în funcţie de model, complexitate, rezoluţie şi materiale“.
Atelierul Modulab se foloseşte de două imprimante de mici dimensiuni, respectiv RapMan şi 3D Touch. Acestea vin sub formă de seturi de piese ce trebuie montate şi pot imprima cu plastic. „Am început lucrul la o imprimantă proprie bazată pe aceeaşi tehnologie. Sperăm să avem până la sfârşitul acestui an o versiune funcţională a primei imprimante 3D de fabricaţie românească, având ca public ţintă sectoarele hobby şi didactic“, susţine Ioana Calen.
Butonul lipsă şi „mâna“ de robot
Printre clienţii Modulab se numără şi un DJ, dar şi un tânăr pasionat de robotică. DJ Coolae are 29 de ani şi, la o petrecere, a reuşit să piardă un buton de la un potenţiometru. Pentru a-l înlocui, tânărul s-a gândit la imprimarea 3D. Butonul de plastic a fost gata în 20 de minute şi a costat numai 20 de lei.
Vlad Grigore este student la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi s-a folosit de această tehnologie pentru un proiect special. El a participat la o competiţie de robotică în care maşinăriile ghidate de inteligenţa artificială trebuiau să urmeze o linie neagră pe un traseu alb. Linia era detectată de robot cu ajutorul unei camere, iar această cameră trebuia montată pe un suport special. „Ne-am gândit să facem suportul singuri“, îşi aminteşte Vlad.
Modelul a fost descărcat de pe un site care oferă gratuit modele tridimensionale ce pot fi printate cu ajutorul acestor imprimante speciale. Cei de la Modulab au fost atât de impresionaţi de robotul tânărului încât au decis să nu îi ceară bani pentru servicii. Vlad spune că vrea să înveţe să-şi proiecteze singur piesele şi că se va mai folosi cu siguranţă de această tehnologie.
Cu imprimanta la festival
Echipa Modulab a fost prezentă şi la ediţia de anul trecut a festivalului de artă şi arhitectură urbană Street Delivery, din Bucureşti.
Reprezentanţii atelierului s-au dus înarmaţi cu un senzor Kinect, folosit de consola de jocuri Xbox 360, pentru a transpune mişcările utilizatorilor pe ecran, şi cu o imprimantă tridimensională şi i-au transformat pe curioşi în miniaturi de plastic. Trecătorii erau scanaţi cu ajutorul senzorului, un program special transforma imaginea în model tridimensional, iar imprimanta îşi făcea treaba.
Ioana Calen ne-a povestit acea experienţă. „Prima reacţie a participanţilor era de curiozitate şi apoi de uimire, urmată de un entuziasm nebun faţă de o tehnologie care le schimba percepţia asupra a ce ştiau până atunci despre imprimare şi scanare“, îşi aminteşte tânăra.
„Cineva chiar a muşcat din prototip, să vadă ce gust are! Copiii erau cei mai încântaţi, dar şi cei mai receptivi faţă de astfel de tehnologii. De curând au venit nişte prieteni la noi cu copilul lor de 3 ani, plin de energie şi cu atenţia în toate direcţiile. Timp de o oră nu s-a putut dezlipi de imprimanta care era în funcţiune, iar spre final ştia deja să îi dea comenzile de bază“, a mai spus Calen. ;
Se încarcă comentariile...
