INFOGRAFIE Sonda spaţială japoneză va acosta un asteroid şi apoi îl va „împuşca“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sonda spaţială Hayabusa-2, lansată de Agenţia de Explorare Spaţială a Japoniei (JAXA), urmează să ajungă pe asteroidul Ryugu miercuri, 27 iunie, la capătul unui zbor de peste trei ani şi jumătate.

Odată ajunsă la suprafaţa asteroidului, sonda va descărca aici o serie de mici vehicule (rovere) şi module de cercetare, iar ulterior va lovi asteroidul cu un proiectil exploziv pentru a permite recoltarea de probe din interiorul corpului spaţial, care vor fi trimise pe Pământ.

Asteroidul Ryugu (cunoscut anterior sub numele de catalog 1999 JU3) se află în acest moment la 290 milioane de kilometri de Pământ, relativ aproape de orbita planetei Marte.

Roverele avansează prin rostogolire

Cele trei rovere, MINERVA-II-1A, MINERVA-II-1B şi MINERVA-II-2 sunt puse la punct de JAXA împreună cu universităţi din Japonia, în timp ce modulul de asolizare MASCOT este construit în colaborare de agenţiile spaţiale din Franţa şi Germania. 

Acesta din urmă este şi cel mai complex dintre cele patru, având la bord o mulţime de instrumente care vor permite studierea asteroidului până la nivel microscopic şi colectarea unui set impresionant de date.

O particularitate interesantă a roverelor este modul lor de deplasare: un pendul intern sau o greutate mobilă aflată la interior le va face să se răstoarne pe o parte cu uşurinţă, dată fiind gravitaţia redusă a asteroidului. 

Iar repetarea acestei răsturnări de un număr de ori le va permite să avanseze pe suprafaţa asteroidului, deşi mişcarea ar putea avea o anume doză de hazard.

Sonda va trage un proiectil exploziv în asteroid 

Nu toate roverele vor fi descărcate simultan, pentru că sunt prevăzute mai multe asolizări. Alte contacte ale sondei spaţiale Hayabusa-2 cu suprafaţa asteroidului sunt programate pentru februarie 2019 şi aprilie-mai 2019. Între aceste asolizări, sonda va „împuşca“ corpul celest cu un impactor, un proiectil de cupru de 2,5 kilograme, cu o încărcătură de 4,5 kilograme de explozibil plastic HMX, cu scopul de a genera un crater din care să fie recoltate probe de minereu din profunzimea asteroidului. 

După ce va fi creat acest crater, Hayabusa-2 va coborî la suprafaţa asteroidului pentru a colecta probe cu ajutorul unui aspirator asemănător cu o trompă. În fine, în iulie 2019 e programată o a doua descărcare de rover, care va completa totalul de trei rovere şi un modul de asolizare depuse pe suprafaţa asteroidului.

După ce va încheia seria de asolizări şi va colecta trei probe din solul asteroidului şi din profunzime, în decembrie 2019 sonda va porni înapoi spre Terra, purtând probele într-o capsulă specială de revenire. 

Sonda Hayabusa-2 e aşteptată să revină în apropierea Pământului în decembrie 2020. De pe orbita terestră, sonda va lansa doar capsula de revenire, care va ateriza în Poligonul Woomera, la 400 de kilometri nord de oraşul Adelaide din Australia.

Imagine indisponibilă
Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite