Ipoteză-şoc: Viaţă în Universul timpuriu?
0
Un cercetător al universităţii Harvard a lansat recent ipoteza apariţiei vieţii în timpul Universului foarte tânăr (10-17 milioane ani). În acea vreme radiaţia cosmică de fond ar fi avut o temperatură care ar fi suportat apa în stare lichidă chiar şi pe planetele care nu erau în zonele considerate azi locuibile (genul Pământului).
Radiaţia cosmică de fond a fost descoperită de astronomii americani Arno Penzias şi Robert Wilson în 1964 şi este o radiaţie care a luat naştere la 300.000-400.000 ani după marea explozie care se presupune că a creat Universul: Big Bang.
Această radiaţie e răspândită destul de uniform de-a lungul Universului actual în toate direcţiile lui, în unele părţi arătând o temperatură mai crescută, în altele mai scăzută (diferenţe mici).
În ziua de azi radiaţia cosmică de fond are o temperatură cu doar 2-3 grade peste zero absolut (-273.15 grade Celsius) dar la momentul când a fost creată această radiaţie avea temperaturi de mii de grade (cum e temperatura la suprafaţa Soarelui, de exemplu).
Radiaţia cosmică de fond aşa cum e vazută azi Foto: Wikipedia
Ipoteza cu care a venit recent astro-fizicianul american Abraham Loeb presupune că la 10-17 milioane de ani de la Big Bang această radiaţie s-a răcit suficient, ca urmare a expansiunii Universului, încât a avut o temperatură între 0 şi 100 de grade Celsius (273-373 grade Kelvin) ceea ce ar fi permis anumitor planete potenţial formate să poată avea apa lichidă chiar dacă ele nu ar fi fost plasate în zona orbitei din jurul stelelor pe care noi o considerăm azi locuibilă (vezi orbita Pământului). Practic, tot Universul de la acea vreme ar fi fost învăluit de o temperatură pe care noi astăzi o considerăm favorabilă vieţii.
Având apă lichidă, unele din aceste planete ar fi putut dezvolta viaţa la o vârstă foarte tânără a Universului (vârstă de azi a Universului este de 13.8 miliarde de ani iar a Pământului este în jur de 4.5 miliarde de ani) ceea ce înseamnă că ar fi putut, în timp, evolua chiar viaţă inteligentă.
La acea vârstă timpurie a Universului materialul pentru formarea potenţialelor planete ar fi putut fi furnizat de acele stele masive care s-au format şi care şi-au sfârşit viaţa rapid, raportat la timpul cosmic, în explozii de supernove.
Ipoteza lui Loeb este una simplă şi care, practic, a stat în faţa ochilor tot timpul, dar nu a fost văzută până acum.
Dacă radiaţia de fond a fost fierbinte era logic că odată cu expansiunea Universului ea să se răcească iar în procesul răcirii să ajungă la o temperatură care ar fi putut permite apei lichide să existe pe anumite planete care poate nu erau în zona considerată locuibilă.
Procesul de răcire fiind lent, Universul sau o parte din el ar fi putut rămâne la acea temperatură agreabilă destul timp încât să permită vieţii şi chiar a vieţii inteligente să apară şi să evolueze.
Continuând răcirea, radiaţia de fond cosmică ar fi trecut la temperaturi mult mai joase (ceea ce s-a şi întâmplat) dar acele eventuale planete care ar fi dezvoltat viaţă ar fi putut dezvolta, de asemenea, şi civilizaţii care poate ar fi avut destul timp evolueze şi să migreze de pe planetele natale (dacă nu ar mai fi putut susţine viaţa) către altele care ar fi putut oferi condiţii acceptabile şi fără contribuţia radiaţiei de fond cosmică.
Sau, dacă viaţa inteligentă nu ar fi avut timp să apară, măcar sporii vieţii primordiale să fi fost răspîndiţi în Univers, în timp.
Câteodată cele mai bune idei şi rezolvări se află în faţa ochilor noştri.
Ipoteza lui Loeb nu rezolvă misterele apariţiei vieţii în Univers, dar e o ipoteză interesantă.
Surse: NPR, Cornell University Library
Se încarcă comentariile...
