NASA a lansat telescopul spaţial TESS cu scopul de a găsi exoplanete pe care ar putea fi viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NASA a lansat miercuri noul telescop spaţial, TESS, care a costat 337 de milioane de dolari şi care are ca obiectiv să scaneze exoplanete pe care ar putea să existe viaţă, informează AFP.

"Trei, doi, unu şi s-a ridicat!", a spus comentatorul NASA Mike Curie în timp ce Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS) a fost propulsat în nori, la bordul rachetei Falcon 9 al companiei SpaceX de la Cape Canaveral, Florida, la ora locală 18.51 (22.51 GMT).

În următorii doi ani, misiunea acestui telescop va fi aceea de a cerceta peste 200.000 de stele dincolo de sistemul nostru solar, în căutarea de exoplanete. 

Se aşteaptă ca TESS să descopere 20.000 de exoplanete în sistemul nostru solar, din care mai mult de 50 ar fi comparabile ca mărime cu Terra şi peste 500 de exoplanete ar fi de două ori mai mari decât Pământul. 

"A fost incredibil, a fost foarte emoţionant", a declarat cercetătoarea Natalia Guerrero, de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, într-un interviu acordat pentru NASA TV. Ea a făcut parte din echipa care a construit cele patru camere foto aflate la bordul telescopului.

"Cele patru camere ale lui TESS sunt minuscule, dar puternice. Ele au dimenisunea de doar 10 centimetri. Ar putea încăpea într-o cutie pentru scrisori, dar sunt atât de puternice. Puteţi să vedeţi cu ele o întreagă constelaţie, precum Orion, în câmpul vizual cuprins de una dintre aceste camere", a afirmat cercetătoarea.

Precum Kepler, primul telescop de acest fel lansat în 2009, satelitul foloseşte metoda de tranzit, detectând planete atunci când trec prin faţa stelei pe care o orbitează şi a cărei lumină se estompează pe moment. Acest lucru permite aflarea de date despre mărime, masă şi orbită. 

"Oamenii s-au întrebat întotdeauna dacă suntem singuri în Univers şi până acum 25 de ani singurele planete pe care le cunoştem erau cele opt din sistemul nostru solar", a afirmat Hertz înainte de lansarea TESS. "Însă după ce am găsit mii de planete pe orbita altor stele, ne gândim că toate stelele din galaxia noastră trebuie să aibă propria familie de planete", a mai spus el.

Misiunea Kepler a permis deja descoperirea a 2.300 de noi exoplanete confirmate de alţi sateliţi.

Telescopul spaţial James Webb, care îi urmează lui Hubble şi a cărui lansare este prevăzută în 2020, ar putea detecta viaţă.

"TESS este o punte între ceea ce am aflat deja despre exoplanete şi ce vom afla în viitor", a precizat Jeff Volosin, director al proiectului de la Centrul Goddard de zboruri spaţiale ale NASA. "Cu speranţa că vom putea într-o zi, în următoarele decenii, să identificăm posibilitatea existenţei vieţii în afara sistemului nostru solar". 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite