Nu vom muri de sete prea curând. Rezerve de apă dulce, găsite sub oceane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podeaua oceanică ascunde rezerve importante de apă dulce
Podeaua oceanică ascunde rezerve importante de apă dulce

Oamenii de ştiinţă australieni au făcut o descoperire care vine în ajutorul generaţiilor viitoare. Aceştia spun că au găsit rezerve impresionante de apă potabilă sub fundul oceanelor.

Ei susţin că sub fundul oceanic din apropiere de Australia, China, America de Nord şi Africa de Sud se află aproximativ 500.000 de kilometri cubi de apă dulce. Descoperirea vine la scurt timp după ce un raport al ONU sugera că rata consumului de apă s-a dublat faţă de rata creşterii populaţiei în ultimul secol.

Vincent Post, profesor al Flinders University şi coordonator al proiectul spune că „volumul acestei resurse de apă este de câteva sute de ori mai mare decât cantitatea extrasă de sub scoarţa Pământului din anul 1900 până în prezent“. Descoperirea poate reduce impactul secetelor şi lipsa apei de pe continet.  

Mai mult de 40% din populaţia lumii nu dispune de suficientă apă potabilă. Până în 2030, ONU estimează că 47% din oameni vor avea această problemă.

Descoperirile oamenilor de ştiinţă au fost făcute după analizarea unor studii efectuate în scopuri ştiinţifice sau pentru explorarea gazelor naturale şi a petrolului. „Combinând informaţiile, am demonstrat că apa dulce de sub podeaua oceanică este un fenomen natural, şi nu o anomalie care apare în circumstanţe speciale“, a declarat Post.

Rezervele de apă dulce s-au format pe parcursul a sute de mii de ani. În trecut, nivelul mării era mult mai mic şi zonele care acum sunt acoperite de oceane erau expuse ploilor, iar apa s-a adunat sub pământ.

Când calotele glaciare polare au început să se topească, în urmă cu aproximativ 20.000 de ani, acele zone au fost inundate, însă straturile acvifere de sub ele au fost protejate de sedimente şi de argilă.

Australianul mai spune că exploatarea acestei resurse va fi costisitoare şi avertizează că acest lucru va trebui făcut cu grijă, pentru a nu contamina straturile acvifere cu apă de mare. „Ar trebui să le folosim cu grijă. Odată terminate, ele nu vor mai apărea decât atunci când va scădea iar nivelul mării, iar asta nu se va întâmpla prea curând“, a avertizat Post. 

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite