Oamenii de ştiinţă au descoperit dovada existenţei unor lacuri subterane pe Marte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: NASA
Foto: NASA

Dovezile descoperite de cercetători se adaugă unui studiu din 2018, atunci când existenţa unui lac subteran pe Marte a fost pentru prima oară sugerată.

Oamenii de ştiinţă cred că au descoperit mai multe dovezi care confirmă prezenţa unor rezerve considerabile de apă în stare lichidă sub suprafaţa planetei Marte, un lucru sugerat încă din 2018. Se pare că cercetările ar fi dus la descoperirea a încă trei lacuri subterane cu apă sărată care îl înconjoară pe cel principal, găsit în urmă cu doi ani.

Este o descoperire uriaşă, deoarece în aceste lacuri se pot afla forme de viaţă şi îndepărtează scepticismul cu care a fost întâmpinat anunţul din 2018 - atunci, existenţa lacului a fost anunţată pe baza a 29 de observaţii care au avut loc între 2012 şi 2015, în timp ce acum cercetătorii menţionează 134 de observaţii realizate între 2012 şi 2019.

Ei au folosit un instrument radar situat pe aparatul Mars Express trimis la polul sud al Planetei Roşii de către ESA (European Space Agency), pentru a studia regiunea respectivă. Instrumentul se numeşte MARSIS şi este capabil să trimită unde radio care ricoşează din diferite materiale ale planetei. Aceeaşi tehnică este folosită pentru a descoperi lacuri glaciare subterane pe Pământ.

După cercetarea unei suprafeţe de aproximativ 75.000 de kilometri pătraţi, oamenii de ştiinţă au observat locaţii din care semnalul ricoşa într-un fel care indică prezenţa apei ascunsă sub un kilometru de gheaţă. Lacul principal este cel descoperit în 2018 şi măsoară 30 de kilometri, în timp ce noile lacuri găsite, în număr de trei, măsoară fiecare câţiva kilometri.

Deşi descoperirile oamenilor de ştiinţă sunt promiţătoare, unii experţi nu cred că vor duce la găsirea unor lacuri pe planeta roşie. Jack Holt, care face parte dintr-o altă misiune NASA de cercetare a planetei Marte, nu crede că există suficientă căldură sub suprafaţa planetei pentru ca apa să rămână lichidă.

De asemenea, descoperirea unor lacuri pe Marte nu confirmă automat existenţa vieţii, deoarece sarea din lacuri nu trebuie să depăşească un anumit nivel, pentru a putea crea condiţii de viaţă, arată Engadget.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite