Poate un sistem cu AI să aibă drepturi de proprietate intelectuală?

Om şi robot cu inteligenţă artificială. FOTO Shutterstock

Recent, cunoscutul robot umanoid cu inteligenţă artificială, Sophia, a realizat primul tablou digital în colaborare cu artistul italian, Andrea Bonaceto.

Acest NFT a fost ulterior scos la licitaţie şi vândut în schimbul sumei de circa 688 mii de dolari.  Cine deţine în acest caz drepturile de proprietate intelectuală? Robotul sau cel care a creat robotul? Cine a cedat drepturile în urma vânzării? 

Capitalul intelectual uman reuşeşte cu fiecare ocazie să ne impresioneze şi să ne delecteze imaginaţia. Aşa se face că sistemele de proprietate intelectuală au fost concepute astfel încât să poată stimula şi încuraja creaţiile minţii umane. Iar o dată cu această încurajare s-a dezvoltat şi domeniul tehnologic. Însă, problema care se pune este dacă legea drepturilor de proprietate intelectuală este pregătită să ţină pasul cu ritmul de dezvoltare al activelor tehnologice în cazul în care anumite bunuri ar fi produse de o inteligenţă care nu este umană.

AI nu reprezintă doar o tehnologie în sine, ci un proces prin intermediul căruia noi metode şi instrumente de accelerare a transformării se creează. Lumea AI este o lume care oferă potenţial mare de transformare, dar acest potenţial a ajuns în punctul în care este pus la îndoială de către însăşi mintea umană. Putem avea încredere într-o astfel de tehnologie încât să depăşim alinierile etice pe care le respectăm zi de zi? Răspunsul depinde doar de limitele acestei tehnologii, obiectivul acesteia fiind acela de a genera, şi nu de a pericilita autonomia indivizilor. Conform unui articol publicat de Deloitte, companiile care utilizează AI în vederea automatizării şi a optimizării, creează mult mai uşor, rapid şi eficient produse noi, dar adoptă şi modaltăţi noi de lucru. Totuşi, cum le protejăm?

Pentru a putea explica toată cunoaşterea atunci când menţionăm AI, trebuie să aducem în discuţie trei cuvinte cheie: context, augmentare şi automatizare. Contextul oferă informaţiile de bază provenite din diverse surse structurate sau nestructurate, care captează semnale ce vor ajuta la prezicerea şi prevederea tiparelor de comportament. Cu ajutorul augmentării se vor extinde aceste reacţii date de tiparele de comportament, pentru ca în final automatizarea să poată aprofunda şi procesa toate sarcinile după modelul mediului uman. Pe cât de complex poate suna, pe atât de fascinantă şi profundă este înţelegerea gradului în care aceşti roboţi vor face parte din vieţile noastre de acum înainte.

Nu întâmplător dată fiind natura controversată a acestei tehnlogii, s-au creat diferite contexte care au dat naştere unor situaţii fără precedent. Astfel, politica drepturilor de proprietate intelectuală (IP) privită din perspectiva inteligenţei artificiale se loveşte de controverse, de necesitatea unor stimulente privind inovarea AI. Discuţia modificării cadrelor legale existente a pornit în momentul în care unui sistem AI i-a fost refuzat dreptul la brevetare, pe motiv că inventatorii pot fi doar persoane fizice. Se vor ajusta legile de proprietate intelectuală, astfel încât aceste controverse să îşi găsească răspunsul şi justificarea?

Pentru ca oficiile să acorde unui sistem AI titlul de inventator ar trebui îndeplinite o serie de criterii, considerate de cei mai mulţi specialişti ”IP delicate”. Astfel, în cazul în care un sistem AI sugerează o serie de posibilităţi de rezolvare a unor sarcini, iar dezvoltatorul trebuie să selecteze o opţiune optimă, atunci sistemul AI nu este considerat inventatorul. În situaţia în care sistemul AI produce întreaga soluţie, fără ca intervenţia dezvoltatorului să aibă loc, atunci sistemul AI poate fi considerat cu adevărat inventatorul. Delimitarea între cele două situaţii este una dificilă şi sensibilă, de aceea cele mai multe oficii recurg la refuzul acceptării ca inventator al sistemului AI.

Pentru a înţelege pe deplin cine este proprietarul acestui NFT, trebuie să ştiţi că după achiziţie, aveţi dreptul de a revendica proprietatea NFT-ului în sine şi de a-i exclude pe alţii de la revendicarea dreptului de proprietate asupra lui. Privind strict din perspectiva drepturilor de autor, se poate spune că NFT-ul este o proprietate personală intangibilă şi necorporală, dar căruia i se atribuie o anumită valoare. Ca orice alte proprietăţi, NFT-urile pot fi achiziţionate, vândute, dăruite, ba chiar utilizate drept garanţii şi mai ales colecţionate, ceea ce le oferă acestora o valoare care creşte în timp, în funcţie de originalitatea lucrării în sine.

În cazul robotului Sophia, este mai mult decât evident că drepturile de proprietate intelectuală vor fi cedate în urma achiziţiei, iar noul proprietar de drepturi se poate mândri cu primul tablou digital creat vreodată de un robot umanoid, autorul rămânând în continuare robotul.

Trebuie să recunoaştem că AI se va îmbunătăţi semnificativ în perioada următoare. Prin urmare, ceea ce poate astăzi nu vrem să admitem că reprezintă o inovaţie creată exclusiv cu ajutorul tehnologiei, va reprezenta motivul pentru care vom modifica ulterior legislaţia drepturilor de autor.  Poate că am putea privi acest aspect şi din altă perspectivă, cea din care prin neacordarea sistemelor AI titlul de inventatori, protejăm acele “drepturi morale” ale inventatorilor umani.