Ştiinţă

articolul anterior articolul urmator

Primul oraş britanic: arheologii spun că locuitorii lui au construit Stonehenge

17
3 Nov 2019 17:33:59
Autor: George-Andrei Cristescu
Stonehenge FOTO Shutterstock
Stonehenge FOTO Shutterstock

Primul „oraş“ al Marii Britanii a fost descoperit în apropierea sitului arheologic de la Câmpia Salisbury, iar locuitorii sunt cei care au construit, cel mai probabil, faimoasele pietre din Neolitic de la Stonehenge, cred arheologii.

Experţii au descoperit peste 70.000 de unelte de piatră pe şantierul arheologic de la Blick Mead, precum şi o platformă ceremonială intrigantă care sugerează că zona avea o importanţă ritualică pentru vânătorii-culegători preistorici care au locuit acolo în urmă cu 10.000 de ani, scrie The Telegraph. 
 
Deşi rar se întâmpla ca populaţiile de vânători-culegători să se instalaze într-un singur loc, profesorul David Jacques de la Universitatea Buckingham consideră că situl ar fi fost o tabără permanentă în care trăiau măcar copiii, bătrânii şi bolnavii.
 
 
„Când te uiţi la Stonehenge te gândeşti «unde sunt oamenii?» Este logic ca, pentru a găsi oamenii care au construit monumentul, trebuie să-ţi îndrepţi privirea spre locul în care se află apă“, a spus prof. Jacques.
 
„La Blick Mead am găsit o mulţime de lucruri. Până în 2006, doar 30 de descoperiri au fost recuperate, iar acum avem peste 70.000. Vorbim despre o zonă foarte mică la care oamenii reveneau şi cred că era un fel de aşezare permanentă, aşa că toate ideile noastre despre cum se mută vânătorii în comunităţile dispersate trebuie revizuite. Acest lucru face ca Stonehenge să fie mai interesant, deoarece îi oferă o istorie mai lungă, legându-l de oameni din Mezolitic. Blick Mead este cu adevărat leagănul Stonehenge“, a adăugat el. 
 
 
În prezent, Blick Mead este un mic curs de apă, dar în perioada Mezolitică se afla în centrul unei câmpii inundate şi un râu imens străbătea zona, furnizând o sursă sigură de apă pe tot parcursul anului. 
 
Arheologii sunt de părere că britanicii antici s-au stabilit în zonă pentru că acolo se aflau bourii, mamiferul bovin fiind considerat sacru şi crucial pentru hrană. Un singur mascul ar fi hrănit 300 de oameni. Analiza solului din straturile Mezolitice vechi de 8.000 de ani arată spori de la ciuperca ce creşte pe balegă.
 
Craniile şi oasele bourilor au fost plasate în şanţurile de la Stonehenge, ceea ce oferă o legătură între oamenii din Blick Mead şi constructorii monumentului megalitic.
 
Recent au fost preluate dovezi ale unei structuri aflate la 9 metri sub pământ, la Blick Meade, iar sub platformă au fost descoperite urme de la copitele de bour perfect conservate.
   Blick Mead 
 
„Este ca un dig şi cred că a avut mai multe utilizări. Are o pantă lină până la apă, aşa că era uşor să tragi o barcă. Dar interesant este că era făcută din piatră. Alte platforme din acele vremuri sunt realizate din lemn, încă un aspect care indică ideea de permanenţă“, arată Jacques. 
 
Profesorul consideră că Stonehenge a fost construit, cel mai probabil, după ce primii fermieri din Europa continentală s-au întâlnit cu vânătorii culegători din Blick Mead şi au fuzionat cele două culturi.
 
Rezultatele săpăturilor recente sunt prezentate într-un nou documentar, „Oraşele pierdute“ pe National Geographic.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

Hoher Herman
3.11.2019, 18:23:05

Nici un comentariu. Nu este despre Jiji Oieru. Deci nu este de interes National..

-1 (3 voturi)
Roman de Romania
3.11.2019, 19:02:01

Oieritul a fost o meserie NOBILA in toate timpurile. Unul dintre Împărații Bizantini a fost oier, Isus Hristos este depictat ca oier,multi filozofi si regi au fost oieri. majoritatea populatiei din Europa se ocupa numai de agricultura lucrind ca sclavi pentru lorzii lor. A fi oier inseamna sa iti faci haine pentru familie si de vinzare, produse lactate, carne si cel mai important SA FII LIBER.

-2 (4 voturi)
Roman de Romania
3.11.2019, 18:56:09

Englezii sunt alte mizerii ca si altii din Europa care cred ca cei care au construit mii de ani in urma monumente pe teritoriul lor sunt CHIAR EI, in special CELTI. Celtii ca si Slavii si Germanii erau popoare primitive care au fost aduse la un nivel mai educat numai de catre Greci, Fenicieni,Romani,Traci.

0 (4 voturi)
Roman de Romania
3.11.2019, 20:00:41

Comentariu considerat abuziv.

Roman de Romania
3.11.2019, 20:06:06

Stonehenge fake archaeology/history: " Whatever its exact age, as Time magazine noted when reporting the 1952 dating, Stonehenge has been "credited, at one time or another, to the Phoenicians, Celts, Romans, Sumerians, Druids and early Christians." Sir Joseph Norman Lockyer, who co-discovered helium and founded the journal, Nature, wrote in 1901 that the Heel Stone section of Stonehenge "had been originally aligned with the summer solstice" and calculated that it was built in 1800 B.C." https://www.wired.com/2010/05/0518stonehenge-carbon-14-dating/

-1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (17)