Ştiinţă

articolul anterior articolul urmator

Reuşită istorică a NASA. Mini-elicopterul Ingenuity a zburat pe Marte

9
19 Apr 2021 14:37:43
Autor: News.ro
Foto Nasa
Foto Nasa

Mini-elicopterul Ingenuity al NASA, dus pe Marte de roverul Perseverance, a reuşit luni să se ridice câţiva metri de la sol, înregistrând astfel o premieră istorică.

Ingenuity cântăreşte 1,8 kilograme şi a ajuns pe Marte în roverul Perseverance, care a amartizat în luna februarie.

NASA trebuia să îl testeze în urmă cu o săptămână, însă din cauza unor probleme tehnice a decis amânarea zborului.

Agenţia a recunoscut că e posibil ca testul să nu reuşească, însă luni, în jurul orei României 13:30, el s-a ridicat 3 metri de la sol, a plutit, s-a rotit şi a revenit la sol, înregistrând o premieră istorică.

Ingenuity este primul vehicul motorizat care a zburat pe o altă planetă.

O imagine a fost captată şi transmisă de rover la scurt timp după reuşită. Perseverance a suprins desprinderea mini-elicopterului şi revenirea lui la sol.

Datele din primul zbor controlat pe Marte vor fi transmise pe Pământ în câteva ore, a anunţat Agenţia.

„Putem spune acum că oamenii au pilotat un giravion pe o altă planetă”, a declarat MiMi Aung, project manager pentru Ingenuity la Jet Propulsion Laboratory al NASA din Pasadena. „Am vorbit atât de mult despre momentul nostru Wright Brothers pe Marte şi iată-l”, a adăugat ea făcând referire la pionierii aviaţiei.

Ingenuity va fi controlat să zboare mai sus şi mai mult de inginerii NASA, care caute să îi testeze limitele.

Atmosfera de pe Marte este foarte rarefiată, cu doar 1% din densitatea care există pe Pământ. Din acest motiv, Ingenuity a fost proiectat să fie atât de uşor.

Speranţa este ca această demonstraţie să poată transforma modul de exploare a altor planete.

NASA a aprobat deja o misiune a unui elicopter pe Titan, luna lui Saturn. Dragonfly, numele sub care este cunoscută misiunea, ar trebui să ajungă pe Titan la jumătatea anilor 2030.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Sa#an JaRule
19.04.2021, 14:56:26

WP NASA da, dar nu au moaste ca noi romanistanezii :)

+2 (10 voturi)
Amdo Odma
19.04.2021, 15:10:59

Da, dar Romania are ARCA...praf ii face.

-3 (9 voturi)
Sa#an JaRule
19.04.2021, 15:14:31

Amdo Odma LOL :) ii rupe pe jenunchi :)

+5 (11 voturi)
Robert Oppenheimer
19.04.2021, 15:03:29

Chestie de tehnica. La ei elicopterul zboara pe Marte, la noi sta prin benzinarii facut praf-tandari. Misto.

-5 (11 voturi)
Amdo Odma
19.04.2021, 15:06:11

Si, totusi, zboara.

-4 (10 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările