SpaceX ar putea trimite astronauţi în spaţiu la începutul lui 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capsula Crew Dragon va trebui să treacă cu brio o serie de teste, înainte de a purta astronauţii către Staţia Spaţială Internaşţională. FOTO EPA-EFE, NASA
Capsula Crew Dragon va trebui să treacă cu brio o serie de teste, înainte de a purta astronauţii către Staţia Spaţială Internaşţională. FOTO EPA-EFE, NASA

Naveta spaţială Crew Dragon, pregătită de cei de la SpaceX pentru a realiza zboruri cu echipaj uman în spaţiu, este aproape gata de a fi utilizată.

În septembrie 2014, NASA a oferit firmelor private americane fonduri pentru dezvoltarea unor navete spaţiale care să ducă din nou astronauţii americani în spaţiu. Aceştia au fost nevoiţi să folosească navetele Soyuz începând cu iulie 2011 pentru a ajunge şi a se întoarce de pe orbită, după ce NASA a luat decizia de a-şi retrage flota de capsule spaţiale pentru zborul cu echipaj uman.

Astfel, pentru a pune capăt acestei dependenţe de navetele spaţiale ruseşti, NASA a acordat în 2014 2.6 miliarde de dolari către firma lui Elon Musk, SpaceX, şi 4,2 miliarde de dolari către Boeing, care lucrau la două capsule menite să transporte astronauţii în spaţiu: Crew Dragon şi CST-100 Starliner.

Oficialii NASA au dorit ca una dintre cele două să fie gata de drum în următorii trei ani, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Această perioadă s-a dublat, dar iată că naveta Crew Dragon a celor de la SpaceX pare să fie în sfârşit pregătită.

”Vrem să ajungem la 10 teste succesive reuşite înainte de a lansa astronauţii”

Vorbind de la sediul SpaceX din Hawthorne, California, fondatorul companiei, Elon Musk, şi administratorul NASA, Jim Bridenstine, au anunţat că naveta va putea realiza primele zboruri cu echipaj uman în primul sfert din 2020 (ianuarie-martie).

Atunci ar trebui să aibă loc misiunea Demo-2 a navetei, care îi va duce pe astronauţii NASA Doug Hurley şi Bob Behnken până la Staţia Spaţială Internaţională şi înapoi. Bridenstine a subliniat însă că acest lucru se va întâmpla numai dacă toate lucrurile se vor desfăşura conform planului până atunci, ţinând cont că testele SpaceX au mai fost supuse unor probleme până acum.

”Vrem să ajungem la aproximativ 10 teste succesive reuşite înainte de a lansa astronauţii” a declarat Musk, ale cărui afirmaţii au fost întărite şi de Bridenstine. ”Este un lucru important pentru ţara noastră, şi nu ne permitem să greşim. Vrem să fim siguri că facem totul corect” a spus administratorul NASA, citat de space.com.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite