Staţia Spaţială Internaţională, nevoită să efectueze manevre de urgenţă pentru a evita o coliziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NASA spune că astronauţii aflaţi la bord s-au grupat în naveta Soyuz, pentru a putea evacua în cazul în care manevrele de evitare nu aveau succes.

În cursul zilei de ieri, astronauţii de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale au fost nevoiţi să efectueze manevre de urgenţă pentru a evita o coliziune cu o bucată de deşeu spaţial, conform unui anunţ al NASA.

Agenţia spaţială americană spune că bucata respectivă ar fi trebuit să se afle pe o traiectorie care să o trimită la câţiva kilometri distanţă de Staţie, însă manevrele de evitare au fost făcute pentru a asigura că nu există nicio urmă de pericol.

Cei trei astronauţi aflaţi la bord - doi ruşi şi un american - s-au mutat în interiorul navetei Soyuz odată cu începutul manevrelor de evitare, pentru a putea pleca rapid de la bordul Staţiei, în caz că acest lucru ar fi fost necesar.

”Manevra a fost reuşită. Astronauţii ies din zona de refugiu” a scris şeful NASA, Jim Bridenstine, pe Twitter. Deşeul spaţial s-a aflat la cea mai apropiată distanţă de staţie la ora 22:21 GMT, conform NASA.

Staţia Spaţială orbitează la aproximativ 420 de kilometri deasupra planetei noastre, cu o viteză de 27.568 de kilometri pe oră. La o asemenea viteză, chiar şi un obiect de dimensiuni mici poate cauza daune serioase unui panou solar sau altor elemente ale Staţiei.

Manevrele de evitare sunt destul de comune pentru Staţia Spaţială Internaţională, arată The Guardian. NASA spune că 25 de astfel de manevre au fost efectuate între 1999 şi 2018.

Știință



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite