Test eşuat pentru naveta Starliner, construită de Boeing, după ce a intrat pe o orbită greşită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captura YouTube
Captura YouTube

Astăzi, la ora locală 06:36, capsula spaţială Starliner, construită de Boeing pentru NASA, a decolat în ceea ce ar fi trebuit să fie penultimul test înainte de a putea fi utilizată pentru zboruri cu echipaj. Echipa a întâmpinat însă probleme la scurt timp după lansare.

CST-100 Starliner este numele navetei construită de Boeing pentru NASA, cu scopul de a fi utilizată ulterior pentru a transporta astronauţi până la Staţia Spaţială Internaţională. Aceasta a fost lansată la ora locală 06:36 de la baza forţelor aeriene din Cape Canaveral, Florida, la bordul unei rachete Atlas V.

Misiunea nu a decurs însă conform planului. Starliner ar fi trebuit să pornească propriile motoare în momentul separării de rachetă, pentru a ajunge pe orbită. Ceva a împiedicat însă funcţionarea corectă a propulsiei, astfel că Starliner a avut o intrare pe orbită diferită faţă de cea planificată.

Cei de la Boeing au încercat să îşi dea seama ce este de făcut în continuare, menţionând că naveta este stabilă, având destul combustibil. Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a infirmat însă acest lucru, scriind într-o postare pe Twitter că Starliner a folosit o mare parte din combustibilul său, astfel încât andocarea la Staţia Spaţială nu va putea fi realizată. Lansarea a fost transmisă în direct de canalul de Youtube al NASA, care a întrerupt transmisiunea după apariţia problemelor.

Următoarea lansare ar putea fi amânată câteva luni

În condiţiile de faţă, nu se ştie dacă Starliner va putea fi recuperată fără vreo daună, pentru a examina ce a cauzat eşecul misiunii, însă chiar şi în cazul unui succes, următoarea lansare ar putea fi amânată cu câteva luni.

Starliner ar fi trebuit să realizeze andocarea la Staţia Spaţială Internaţională în cursul zilei de mâine, un test cheie pentru a confirma că naveta poate duce echipaje de astronauţi la bordul staţiei. Dacă totul ar fi mers conform planului, ea ar mai fi rămas o săptămână legată de Staţia Spaţială, întorcându-se apoi acasă şi aterizând în vestul Statelor Unite, cu ajutorul unor paraşute.

La bordul navetei nu se află echipaj uman, fiind folosit un manechin pentru a măsura forţele gravitaţionale pe care le vor simţi astronauţii în misiunile viitoare. Starliner este una dintre cele două capsule care ar trebui să ducă astronauţii în anii următori pe Staţia Spaţială Internaţională, alături de Crew Dragon, construită de SpaceX.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite