Undele tractoare din filmele SF au devenit realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Model de funcţionare al undelor tractoare sonore.
Model de funcţionare al undelor tractoare sonore.

Cercetători de la Universitatea Bristol şi Sussex din Anglia, în colaborare cu compania Ultrahaptics, au dezvoltat prima undă tractoare sonoră, care poate ridica şi muta obiecte, folosind unde sonore.

Echipa a folosit un sistem format din 64 de difuzoare capabile să creeze unde sonore ascuţite şi de mare intensitate, care au generat o hologramă acustică în stare să ridice, mişte, rotească mici obiecte. Sistemul poate crea trei tipuri diferite de forme ale câmpului acustic de forţă. Primul seamănă cu o pensetă, al doilea o structură ca un vortex care prinde obiectul în mijloc şi ultimul înconjoară obiectul din toate părţile şi-l ţine pe loc.

Noua tehnologie acoperă o arie largă de aplicaţii de la susţinere mecanică a mişcării la asambalarea unor obiecte delicate şi ajutor medical prin care unde miniaturale pot conduce un medicament prin ţesuturi. Sriram Subramanian, profesor de informatică la Universitatea Sussex şi cofondator al Ultrahaptics, a declarat că aparatul lor sfidează, în aparenţă, gravitaţia. "Aici controlăm individual zeci de difuzoare creând o hologramă acustică care poate manipula multiple obiecte, în timp real, fară atingere”, a mai spus acesta, conform IFLScience.

Cu tehnologia actuală pot fi ridicate obiecte între 0,6 şi 4 milimetri, dimensiunea maximă a obiectelor care pot levita fiind dată de frecvenţa undelor sonore – cu cât frecvenţa e mai joasă, cu atât pot fi mişcate obiecte mai mari.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite