Unul dintre locurile de pe Pământ unde viaţa e imposibilă. Explicaţia oamenilor de ştiinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă au descoperit că într-o regiune geotermală de pe Pământ condiţiile de mediu sunt atât de aspre încât nu pot susţine nicio formă de viaţă, în ciuda unor cercetări anterioare care ar fi putut indica contrariul, relatează CNN.

Studiul ar putea fi relevant pentru determinarea condiţiilor limitative ale vieţii chiar şi acolo unde există apă în stare lichidă.

Este vorba despre unul dintre mediile cele mai aspre de pe Pământ, şi anume regiunea geotermală Dallol, una extrem de fierbinte, sărată şi acidă. Iazurile se întind de-a lungul unui crater vulcanic, situat în depresiunea Danakil din Etiopia, unde temperaturile în timpul zilei depăşesc 45 de grade Celsius chiar şi iarna. Unele dintre iazurile saline hiperacide au valori negative ale PH-ului.

După o serie de teste, cercetătorii au descoperit că în iazuri nu există  viaţă, nici măcar de tipul microorganismelor. Concluziile au fost publicate în jurnalul Nature Ecology&Evolution.

„După ce am efectuat analize asupra unui număr mult mai mare de mostre decât în cercetările anterioare …am putut confirma că nu există viaţă microbiană în aceste bazine fierbinţi, hiperacide şi sărate, cum nu există nici în lacurile sărate bogate în magneziu adiacente [aşa-numitele Lacuri Negre şi Galbene], a spus autorul studiului, Purificación López García, biolog la Centrul Naţional Francez pentru Cercetare Ştiinţifică.

Dimpotrivă, în zonele deşertice şi în canioanele de sare din jurul regiunii geotermale există viaţă sub forma unei diversităţi de microorganisme primitive (halofile din grupul archea) cărora mediul salin le prieşte. 

Vântul şi vizitatorii răspândesc o varietate mare de microbi care să ajungă în iazurile şi lacurile depresiunii Danakil – dar aceasta rămâne lipsită de viaţă, spun oamenii de ştiinţă, care au ajuns la această concluzie după mai multe tipuri de teste: secvenţierea în masă a markerilor genetici în vederea identificării unor potenţiale microorganisme, culturi pentru microbi, citometrie pentru detectarea celulelor individuale, analiza chimică a apei saline, precum şi microscopia electronică în combinaţie cu spectroscopia cu raze X.

Testele le-au permis să diferenţieze între celule microbiene autentice şi particule minerale bogate în siliciu care le-ar putea imita, întrucât acestea din urmă ar putea fi„ interpretate ca celule fosilizate, când de fapt acestea se formează spontan în ape saline chiar în absenţa oricărei forme de viaţă”, a spus López García.

Imagine indisponibilă

Foto captură You Tube/Amazing Places on Earth

De regulă cercetătorii au folosit dovezile de viaţă în medii extreme de pe pământ ca punct de referinţă pentru identificarea unor condiţii similare de mediu care ar putea susţine viaţa pe planete din sistemul nostru solar sau de dincolo de el. Însă cercetătorii avertizează că, în cazul de faţă, unde avem un mediu extrem care ar putea fi doar aparent neprielnic vieţii, având în vedere că există apă în stare lichidă sau în care găsim ceva ce arată a celule sau a ceva biologic, modul acesta de a proceda prin analogie nu stă în picioare.

„Studiul nostru prezintă dovezi că există locuri pe Pământ precum aceste bazine Dallol care sunt sterile în ciuda prezenţei apei în stare lichidă”, a spus autoarea studiului explicând că viaţa nu e posibilă în aceste bazine, întrucât există bariere chimice precum sărurile de magneziu chaotropice care contribuie la descompunerea hidrogenului. Combinaţia lor cu mediul sărat, acid şi fierbinte face ca viaţa să nu poată fi susţinută.

„Nu ne aşteptăm să descoperim pe alte planete forme de viaţă care să supravieţuiască în medi similare, sau cel puţin nu în cazul în care avem de-a face cu o biochimie asemănătoare celei terestre”, a concluzionat López García.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite