Ştiinţă

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Ce au arătat simulările unor cercetători privind eficienţa vizierelor şi a măştilor medicale. Care sunt măştile care oferă cea mai bună protecţie

4
5 Sep 2020 11:59:34
Autor: Cristina Ene
Studiu privind eficienţa vizierelor şi măştilor medicale cu valve FOTO captură video
Studiu privind eficienţa vizierelor şi măştilor medicale cu valve FOTO captură video

Vizierele şi măştile cu valve nu blochează eficient aerosolii, potrivit unei simulări vizuale a cercetătorilor în inginerie mecanică ai Universităţii Florida Atlantic.

Studiul publicat în Physics of Fluids a simulat cu ajutorul unui manechin şi pompe de aer capacitatea de protecţie a vizierelor şi măştilor medicale N95 prevăzute cu valve.
 
În ceea ce priveşte vizierele, un nor mare de stropi a scăpat de la baza lor şi aceştia s-au ridicat deasupra capului persoanei. Deşi acestea protejează bine de stropii mari de salivă, nu sunt la fel de eficiente în privinţa aerosolilor mai uşori, care rămân mai mult timp suspendaţi în aer şi au mobilitate mai mare.
 
Aerosolii sunt particule cu diametrul între 5 şi 10 microni -sau mai mic. 
 
„Sunt foarte uşori şi astfel pot pluti în jurul marginilor vizierelor şi la baza lor cu multă facilitate. Odată ce se întâmplă asta, sunt eliberaţi într-o încăpere şi se pot deplasa oriunde în funcţie de fluxurile de aer ambientale”, a explicat Siddartha Verma, coordonatorul studiului.
 
 

Măştile cu valve nu îi protejează de alţii de particulele virale infecţioase  

 
Scopul principal al unei măşti este filtrarea picăturilor de salivă sau a stropilor prin intermediul materialului din care e făcută. O mască cu valvă filtrează aerul într-o singură direcţie, explică expertul.
 
„Dacă o persoană e bolnavă şi poartă aceste măşti, atunci când expiră eliberează tot aerul prin acea valvă. Acea expiraţie poate conţine stropi de toate mărimile, în particular acei stropi de mărimea aerosolilor ce se propagă apoi în încăpere”, a spus Manhar Dhanak, co-autor al studiului.
 
Acesta a spus că măştile textile cu mai multe straturi au eficienţă mai bună decât măştile cu valve.
 
Nicio mască nu e 100% eficientă, dar cel mai bun pariu este purtarea uneia bine fixată pe faţă, de calitate, şi fără găuri, spun cercetătorii potrivit Insider.
 
Echipa a testat mai multe tipuri de măşti şi a ajuns la concluzia că niciuna nu are eficienţă totală. „Există mereu un anume grad de scurgere, de aceea este important ca toţi cei care poartă mască să păstreze distanţa de alţii”, au avertizat aceştia.
 
Potrivirea măştii pe faţă, mai ales în jurul punţii nazale afectează gradul în care stropii de salivă scapă de pe lateralele măştii şi se răspândesc în aer.
 
Eficienţa vizierelor a fost pusă recent la îndoială după un focar de COVID-19 izbucnit la un hotel din Elveţia - singurii care au contractat virusul au fost cei care s-au protejat doar cu viziere, potrivit Insider.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Presedinte Si Mai Ales Spaima Vitelor
5.09.2020, 12:31:15

@Cristina Ene: ai talent, creier, sper sa ajungi mult mai departe, daca ai ales sa ramai in profesia asta! Felicitari! Asta e probabil ultimul mesaj pe site. Bafta si Trump 2020! :)

-4 (4 voturi)
Bibi Loi
5.09.2020, 12:37:39

Deci daca port masca N95 e bine pentru mine dar rau pentru ceilalti. Ca doar e masca chirurgicala, de... Maine-poimaine ce se mai "descopera"?

-4 (6 voturi)
Goss Mike
5.09.2020, 13:08:08

Nu trebuie un studiu international pentru asta ci simpla cunosterere a ceea ce inseamna o valva. Asa ca, daca inca n-ai "descoperit" asta tocmai ai aflta ca valva nu filtreaza ci doar permite curgerea fluidului intr-un singur sens prin urmare mastile cu valva sunt pentru cei carora le pasa doar de ei insisi.

0 (2 voturi)
defu gabi
9.09.2020, 10:28:17

Bibi Se descopera (redescopera) cu stupoare ca bumbacul imbibat cu formol, indesat in gura si nari blocheaza cel mai eficient aerosolii... Groparii si cioclii stiau asta "de pe vremea lui tata-mare"...

Modifică Setările