VIDEO Cercetătorii australieni au dezvoltat un beton flexibil, cu rezistenţă sporită în cazul cutremurelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captura YouTube
Captura YouTube

Noul tip de beton este de 400 de ori mai flexibil decât cel folosit în prezent la construcţia clădirilor, având o rezistenţă similară.

Betonul este unul dintre principalele materiale utilizate la construcţia clădirilor, datorită durabilităţii şi rigidităţii sale. Cea din urmă caracteristică ridică însă o problemă în cazul unor dezastre naturale precum cutremurele, făcând clădirile înalte mai vulnerabile.

Cercetătorii de la Universitatea de Tehnologie Swinburne din Australia au dezvoltat o soluţie care îmbunătăţeşte rezistenţa betonului la cutremure. Aceştia au creat un nou tip de beton, mai flexibil decât cel obişnuit, care poate fi folosit la ridicarea clădirilor în ţările care sunt predispuse la cutremure.

”Testele noastre de laborator arată că acest beton nou este de aproximativ 400 de ori mai flexibil decât cel normal, păstrând aceeaşi rezistenţă” spune unul dintre cercetători, Dr. Behzad Nematollahi.

Betonul flexibil este realizat dintr-un amestec de cenuşă şi fibre sintetice, fără ciment. Acest lucru îl face şi mai ”prietenos” cu mediul, conform cercetătorilor care notează de asemenea că, prin folosirea cenuşei, care este o rămăşiţă a cărbunelui ars, au găsit şi o metodă de reciclare foarte utilă.

Conceptul betonului flexibil nu este în întregime nou, fiind dezvoltat iniţial de doctorul Victor Li, în anii 90. La acea vreme însă, costurile de realizare ale materialului erau considerate prea mari pentru a iniţia producţia sa în masă.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite