VIDEO Lansare cu succes pentru prima misiune din Emiratele Arabe Unite în spaţiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sonda Amal îndreptându-se spre prima misiunea spaţială a Emiratelor Arabe Unite Captură YouTube
Sonda Amal îndreptându-se spre prima misiunea spaţială a Emiratelor Arabe Unite Captură YouTube

Sonda Al-Amal („Speranţa”), prima misiune spaţială a Emiratelor Arabe Unite spre planeta Marte, a decolat într-un final de la centrul spaţial Tanegashima, din sud-vestul Japoniei, după ce lansarea sa, prevăzută iniţial pe 14 iulie, a fost amânată de două ori săptămâna trecută din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Sonda spaţială fără pilot la bord ar trebui să orbiteze în jurul planetei Marte într-o misiune de şapte luni, până în februarie 2021, marcând cea de-a 50-a aniversare a unificării celor şapte principate care constituie Emiratele Arabe Unite. Lansarea sa a fost difuzată online în direct, transmite Agerpres în pagina electronică, citând AFP şi Reuters.

Emiratele Arabe Unite (EAU) fac eforturi să îşi dezvolte capacităţile ştiinţifice şi tehnologice şi să scadă astfel dependenţa de petrol, notează sursa citată.

Prin misiunea spre Marte, EAU îşi propun să ofere, pentru prima dată, o imagine completă a atmosferei de pe această planetă, studiind schimbările zilnice şi sezoniere.

Mai mult, EAU vizează realizarea unei aşezări pe Marte până în 2117.

În septembrie 2019, Hazza al-Mansouri a devenit primul astronaut EAU ajuns la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

EAU doreşte ca misiunea pe Marte să reprezinte o sursă de inspiraţie pentru tinerii din lumea arabă.

„Al-Amal aparţine milioanelor de tineri din această regiune care îşi doresc progres, inspiraţie şi oportunităţi. Este o provocare directă pentru cei care doresc să-şi reprime aceste aspiraţii'”, a scris pe Twitter Hend al-Otaiba, directoarea departamentului de comunicaţii strategice din cadrul Ministerului Afacerilor Străine din EAU, potrivit AFP.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite