VIDEO Un nou meteorit a explodat deasupra Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteoritul a explodat deasupra unui oraş industrial din Siberia, iar ultimele sale momente au fost filmate de câţiva localnici.

În jurul orei 19:00, în data de 6 aprilie, un meteorit a explodat deasupra oraşului Krasnoiarsk din Siberia, conform The Siberian Times. Acesta este al treilea meteorit care explodează deasupra Rusiei în ultimele 4 luni.

Datele oficiale despre meteorit nu sunt încă disponibile, însă specialiştii spun că ar fi avut în jur de 1 metru în diametru şi că nu avea aceeaşi viteză ca meteoritul care a explodat deasupra oraşului Celeabinsk în 2013, şi care a rănit peste 1200 de persoane.

”Structura meteoritului a fost probabil destul de slabă, ţinând cont că s-a spart în bucăţi mai mici”, a declarat Viktor Grokhovsky, un om de ştiinţă de la Universitatea Federală din Ural.

Momentele finale ale meteoritului au fost surprinse de câţiva localnici, care nu par foarte alarmaţi, ţinând cont că Rusia devine obişnuită cu astfel de fenomene.

Cercetări recente au arătat că atmosfera Pământului oferă o protecţie mai mare decât se credea iniţial împotriva meteoriţilor. Odată intrat în atmosferă, un astfel de corp ceresc va avea de suportat o presiune foarte ridicată a aerului aflat în faţa sa, care va intra prin crăpăturile pietrei, cauzând explozia sa.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite