Cum te protejezi de COVID-19 la sala de sport, locul unde se pot transmite foarte uşor infecţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
smartliving

Cum te protejezi de COVID-19 la sala de sport? Nu e simplu, spun medicii, însă nu e nici imposibil. Chiar dacă nu putem folosi masca de protecţie în timpul efortului fizic intens, putem pune în practică alte măsuri de protecţie, la fel de importante – dinstanţarea socială şi dezinfectarea mâinilor. În plus, trebuie să fim extrem de atenţi când alegem o sală de sport.

După redeschiderea sălilor de sport, mulţi vor să înceapă sau să reînceapă să facă mişcare. Mai ales că a venit sezonul costumelor de baie şi nu prea se „asortează” cu kilogramele acumulate în timpul perioadei de izolare.

Mediul perfect pentru dezvoltarea şi transmiterea infecţiilor

Totuşi, noul coronavirus este încă printre noi, iar aerul umed şi cald din sălile de sport pare un mediu propice pentru infecţii. Asta pe lângă efortul intens care ne face să respirăm mai puternic, poate cu gura deschisă, lucruri care favorizează răspândirea picăturilor de salivă.

Prin natura lor, sălile de sport sunt spaţii în care chiar şi în condiţii normale au suprafeţele încărcate cu o multitudine de germeni. Când vorbim de mulţi oameni care fac activitate fizică intensă într-un spaţiu închis, avem suficiente condiţii pentru un risc crescut de transmitere al infecţiilor. Totodată, o serie de echipamente utilizate în sala de sport sunt dificil de curăţat şi dezinfectat eficient din cauza formei, materialului şi a suprafeţelor mari unde acestea pot fi atinse,” explică dr. Adrian Matei, medic specialist epidemiolog.

Medicul epidemiolog Adrian Matei ne învaţă cum să ne protejăm de coronavirus la sala de sport

Cum te protejezi de COVID-19 la sala de sport, în acest caz? Experţii din domeniul sănătăţii spun că cele mai importante măsuri se reduc la patru aspecte:

purtarea măştii de protecţie,

distanţare fizică,

spălare mâinilor,

şi de câte ori este posibil mişcarea în aer liber.

Cum te protejezi de COVID-19 la sala de sport

„Deşi recomandate în spaţiile închise, măştile de protecţie purtate în timpul exerciţiilor fizice intense îngreunează respiraţia, se umezesc repede de la transpiraţie şi aerul expirat, aceste condiţii ducând la scăderea eficienţei lor. Purtarea măştii însă rămâne obligatorie în afara perioadei de efort fizic intens,” atrage atenţia medicul epidemiolog care ne detaliază cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facem atunci când mergem la sala de sport. 

Încă de la începutul pandemiei s-a pus accentul pe importanţa deosebită a igienei mâinilor, a dezinfecţiei suprafeţelor şi respectării distanţării sociale de minimum doi metri, acestea fiind principalele măsuri de scădere a riscului de transmitere a infecţiei COVID-19.

Pentru a ne proteja va trebui să:

Purtăm mască de protecţie care să acopere gura şi nasul, cu excepţia perioadei de efort fizic intens.

Spălăm mâinile înainte şi după terminarea antrenamentului.

Dezinfectăm mâinile înainte şi după fiecare utilizare a echipamentelor.

Dezinfectăm aparatele înainte şi după utilizare.

Evităm atingerea nasului, gurii şi ochilor cu mâinile neigienizate.

Utilizăm un prosop personal pentru a ne şterge de transpiraţie, astfel evitând atingerea feţei cu mâinile.

Păstrăm distanţa socială faţă de celelalte persoane.

Respectăm igiena respiratorie (tuse şi strănut în plica cotului sau în batista de unică folosinţă, care va fi aruncată imediat la coşul de gunoi).

Evităm duşurile comune şi sauna.

Orice persoană care alege să pună sănătatea pe primul loc trebuie să fie responsabilă şi disciplinată, în acest caz însemnând aplicarea măsurilor de prevenire a transmiterii infecţiei COVID-19, astfel încât să ne protejăm pe noi şi pe cei dragi, mai spune medicul.

Continuarea articolului, aici

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite