Stil de viaţă

articolul anterior articolul urmator

Viaţa fără copii: „Poate corpul meu este echipat pentru rolul de mamă, dar psihicul meu nu este”

4
20 Jan 2021 07:55:01
Autor: SmartLiving.ro

Ne-am obişnuit să trăim şi să funcţionăm foarte mult sub umbrela lui „trebuie”, care ne aliniază viaţa unor norme pe înţelesul tuturor. Astfel, trebuie să avem casa noastră, să ne căsătorim şi trebuie să facem copii. Totuşi, atunci când „trebuie” este transformat într-o alegere, renunţăm la obligaţiile resimţite. Există şi persoane care nu îşi doresc copii, iar asta nu le împiedică să aibă o viaţă frumoasă.

Preconcepţii legate de persoanele care nu îşi doresc copii

 
Cei mai mulţi dintre noi au tendinţa de a judeca şi eticheta, în special persoane care par să sfideze anumite „aşteptări”, pe care iluzoriu le încadrăm în „firesc” sau „normalitate”. Se spune că ceea ce este firesc şi normal pentru un păianjen este haos pentru o muscă.
 
De câte ori nu ne-am grăbit să etichetăm drept „nesimţit” pe cineva care ne-a refuzat o cerere fără să ne pese că poate persoana respectivă ţinea cont de propriile nevoi, iar refuzul nu era la adresa noastră ci a solicitării făcute. La fel,dacă pentru noi a avea copii este „sensul vieţii”, a nu-i avea alţii pare dovadă de egoism din partea lor.
 
De cele mai multe ori, tendinţa este de a ne gândi fie că persoanele respective au probleme de fertilitate (lucru care ne-ar ajuta să acceptăm/înţelegem mai uşor situaţia lor), fie că au traume din copilărie. Şi totuşi, s-ar putea să nu aibă de niciunele.
 
Să nu vrei să faci copii este o alegere la care ai dreptul aşa cum nu te împiedică nimeni să îi faci dacă vrei.
„După ce m-am căsătorit invariabil au început întrebările legate de copii. Când îi facem şi de ce nu îi facem? Prietenii noştri au acceptat mai uşor decizia noastră de a nu face copii. Cel puţin, nu au comentat atât de mult, indiferent de părerile lor. Cu familia însă... e altă poveste. Părinţii lui mă privesc ca pe o ciudată, iar mama ocazional numai nu mă întreba dacă mă forţează el să nu îi facem. Adevărul este că aceasta a fost o discuţie deschisă încă de la începutul relaţiei noastre şi un subiect asupra căruia a fost foarte important să fim de acord: niciunul dintre noi nu îşi doreşte copii. Pentru mine, poate corpul meu este echipat pentru rolul de mamă, dar psihicul meu nu este. Suntem căsătoriţi de 14 ani şi nu simţim nicio lipsă,” mărturiseşte Andreea, 47 de ani.
 
Dacă unei persoane nu îi plac pisicile, nu ne gândim automat că au o traumă legată de pisici, că este alergică sau că preferă iguanele. Acceptăm preferinţa ei ca parte din alegerile personale cu care noi nu avem nicio legătură. La fel, există şi persoane care nu îşi doresc copii, iar asta nu înseamnă că trebuie „ajutate” să se schimbe şi în niciun caz „reparate”.
 

Aşteptări de la rolul de mamă

 
Un studiu statistic derulat în Australia arăta că în următoarea decadă, foarte probabil cuplurile fără copii vor fi mai numeroase decât cele cu copii. Asta înseamnă că tot mai multe femei aleg să nu devină mame.
Dincolo de preconcepţiile celorlalţi că nu ar vrea „să îşi deformeze corpul” sau „să crească un copil li se pare extrem de dificil”, tot mai multe femei refuză standardele cu care este înconjurată noţiunea de maternitate. Iar aici nu e vorba de lipsa suportului social (deşi este de luat în calcul) ci despre perfecţionismul adresat mamelor care rareori scapă criticii atunci când fac o alegere neatractivă.
 
„Eu, una, nu am vrut niciodată copii. Îmi plac copiii surorii mele, îi ador chiar, dar în egală măsură îmi place că pleacă ea cu ei acasă, nu eu. Am fost însă alături de ea pe drumul exasperant al învăţării şi descoperirii rolului de mamă, bombardată fiind de tot felul de sfaturi şi critici din partea mamei, a soacrei, a prietenelor cu copii, a forumurilor, a pediatrului, a celor care comentează pentru că au acest drept. Eu nu cred că există vreo mamă perfectă, dar cu certitudine putem evalua alte mame ca fiind mai puţin perfecte decât noi. Astfel de intervenţii nu m-au convins mai mult, dar rămân foarte împăcată cu decizia mea de a rămâne mătuşă şi atât,” spune şi Anca (42 de ani).
 

Instinctul matern şi patern

 
„Nu am traume din copilărie, părinţii mei au fost cât de buni au putut ei. Îmi amintesc însă că am văzut fotografii şi filmări de când erau tineri, înainte să apărem eu şi sora mea, şi mă gândeam ce viaţă mişto aveau înainte de copii. Nu e un mesaj primit din partea lor, nici vreun regret de-al lor captat inconştient de mine. Am părinţi care ne consideră cel mai minunat dar pentru ei. Mie, totuşi, mi-a plăcut mai mult viaţa lor dinainte. Şi asta îmi doresc şi pentru mine. Acolo mă regăsesc, acolo mă identific pe mine cu nevoile şi disponibilitatea mea, acolo mă văd trăind. O viaţă fără copii, cu multe alte experienţe interesante,” este de părere Dragoş, 37 de ani.
Nu toţi bărbaţii simt instinctual nevoia de a-şi transmite genele (şi numele) mai departe. Nu toţi caută o astfel de imortalitate, aşa cum nici toate femeile nu simt instinctul matern.
 
Dr. Catherine Monk, psiholog şi profesor de psihologie clinică la Universitatea Columbia explică faptul că „instinctul se referă la ceva înnăscut, natural, implicând răspunsuri comportamentale fixe în contextul anumitor stimuli.” Pe baza acestei definiţii, „instinctul matern este mult exagerat, sugerându-se că există o cunoaştere înnăscută şi un set de comportamente de îngrijire care sunt o parte implicită a maternităţii.”
 
Devii mamă prin instruire, învăţare, modele sănătoase, şi observarea comportamentelor tale şi efectelor lor în relaţie cu propriul copil. Iar aceasta este o sarcină pe care trebuie să ţi-o doreşti şi să fii pregătită pentru ea.
 
Continuarea articolului, aici

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

The Fog
20.01.2021, 08:49:43

A fi parinte este tot o "vocatie" care, in ciuda parerii unora, nu exista in mod natural in "instinctele" omului, ci ar trebui invatata (ca tot comportamentul uman). Iar asta s-a degradat mult in ultimul secol, cu scaderea numarului de copii per familie, cu ambii parinti lucrand (in schimburi, in tarile cu profil "muncitoresc") si cu o multime de alte activitati care umplu viata.

-1 (3 voturi)
Cneazul
20.01.2021, 10:21:00

Intr-adevar, a fi parinte nu e un instinct natural, ci se invata pe parcurs, dar instinct natural este sa vrei un copil. Probabil la femei instinctul este mai puternic, dar el exista si la barbati, cel putin la mine a existat. Stiu ca in perioada cat am fost insurat si nu aveam copii doream acest lucru, mai ales cand priveam alte cupluri cu copilasi, si nu ne-a luat mult sa concepem o minunata fetita.

-1 (1 vot)
Ludwig
20.01.2021, 11:49:26

Pai presiunea sociala e mare. Te intreaba toti cand faceti copii? Desi am copil, ne e dor de vremurile cand nu aveam nici un stres. Viata poate fi frumoasa si fara copii: te plimbi, citesti, vizitezi muzee, concedii placute. Eu unul nu-i condamn pe cei fara copii. Multi poate nu au putut, se casatoresc tarziu, lipsuri de bani, casa, etc Plus ca te chinui cu el si la 20 de ani pleaca in Canada, iar in final ramai singur...

+2 (2 voturi)
Pop Max
20.01.2021, 18:54:28

A avea copii e o decizie personală, care nu trebuie să țină cont de ce spun unii și alții, de presiunea socială, de condiționare din partea statului. La fel ca decizia de a te vaccina.

Modifică Setările