Tânăr aproape în comă alcoolică, interceptat de poliţişti în trafic. Plănuia să îşi bată concubina, dar a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Un tânăr de 31 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi ameninţare. S-a urcat beat la volan şi intenţiona să ajungă la Bacău ca sa-i aplice o ”corecţie” partenerei sale de viaţă.

Pe 8 septembrie, secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată despre faptul că un bărbat de 31 de ani se deplasează din comuna Filipeni către municipiul Bacău, la volanul unui autoturism, sub influenţa alcoolului şi a ameninţat că o va agresa pe concubina sa care se afla în Bacău.

”Poliţiştii au oprit în trafic autoturismul în cauză, al cărui conducător auto era tânărul de 31 de ani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii IPJ Bacău.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pe numele tânărului pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Nu are voie să se apropie de concubină

Extinzând cercetările, poliţiştii au aflat că o tânără de 30 ani din Bacău, pe fondul unui conflict cu rudele din comuna Filipeni, a fost ameninţată de concubin cu bătaia. 

”Având în vedere gravitatea faptei şi starea de temere creată victimei, în urma probelor administrate şi a evaluării riscului, a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o durată de 5 zile, prin care s-a dispus ca tânărul să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de concubină”, mai spun reprezentanţii IPJ Bacău.

În acest context, tânărul de 31 de ani s-a ales cu dosar penal şi pentru ameninţare. Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Bacău.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Un Golf a spulberat o căruţă în care se aflau două persoane, la Iaşi. „Atenţie la căruţe, pe drumul european”

Momentul înfiorător în care un camion cu buşteni forţează o depăşire pe şosea şi izbeşte o căruţă VIDEO

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite