A fost anunţat câştigătorul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“. Gala nu va fi organizată nici anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marta Petreu FOTO Adevărul
Marta Petreu FOTO Adevărul

Scriitoarea Marta Petreu a câştigat Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, pentru întreaga activitate. Gala de decernare a premiilor nu va fi organizată nici în acest an, din cauza pandemiei de COVID-19.

Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ este unul dintre cele mai prestigioase premii literare din România şi se acordă atât poeţilor aflaţi la debut dar şi scriitorilor consacraţi, pentru întreaga carieră. 

Premiul se acordă, de obicei, în cadrul unei gale, organizată la Botoşani, oraşul natal al lui Mihai Eminescu, chiar cu ocazia omagierii zilei sale de naştere, pe 15 ianuarie. Anul acesta însă, din cauza pandemiei de COVID-19, gala nu se va mai organiza. 

Nici manifestările de amploare, organizate de obicei la Botoşani, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.  În schimb a fost anunţat câştigătorul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ pe anul 2021, Opera Omnia. Este vorba despre scriitoarea Marta Petreu, profesor la Universitatea ”Babeş Bolyai” din Cluj Napoca. 

Gală organizată online

Câştigătorul a fost anunţat astăzi, 15 ianuarie, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local, de preşedintele juriului Vasile Spiridon. Aşa cum se obişnuieşte, scriitoarea Marta Petreu a fost făcută cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, prin votul consilierilor locali. Cu această ocazie i-a fost conferit acelaşi statut şi poetului Vasile Dan, câştigătorul celei de-a XXX-a ediţie a premiului, de anul trecut, care nu s-a organizat din aceleaşi considerente de securitate sanitară. Totodată, printr-o înregistrare video va fi prezentat cuvântul de mulţumire al scriitoarei Marta Petreu, dar şi un mic recital. 

De Ziua Culturii Naţionale vor fi depuse coroane şi la statuia lui Mihai Eminescu aflată în curtea Bisericii Uspenia, din municipiul Botoşani, locul unde a fost botezat şi nu departe de casa în care s-a născut. Cu aceeaşi ocazie va fi săvârşit şi un Te Deum în memoria poetului. În plus, vor fi organizate şi alte evenimente culturale on-line, de la prezentări editoriale, la discuţii pe teme culturale. Laureatul din acest an, Marta Petreu, este profesor de istoria filosofiei româneşti la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca. A debutat editorial în anul 1981, cu volumul de versuri ”Aduceţi verbele” şi are în total nouă volume de poezie, dar şi două romane. 

Vă recomandăm să citiţi şi :

Feministele şi Premiul Naţional de Poezie. Scandalurile care marchează evenimentul aproape în fiecare an

Gala unuia dintre cele mai importante premii de poezie din România, amânată. Premiul pentru debut, ac0rdat online

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite