FOTO Pelerinaj la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, care vindecă cancerul. Icoana, pictată pe muntele Athos, este expusă la Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de botoşăneni au venit la Biserica „Izvorul Tămăduirii” de ziua hramului, pentru a se închina la „Pantanassa“, zisă şi „Vindecătoarea cancerului”, o copie după icoana originală, aflată la o mănăstirea de la Muntele Athos. Oamenii sunt convinşi că şi copia de la Botoşani, făurită tot la Sfântul Munte, are puteri miraculoase.

În Parcul Tineretului, într-un cartier muncitoresc al Botoşaniului, se înalţă o biserică proaspăt construită. Poartă hramul „Izvorul Tămăduirii”.  Biserica este invadată, astăzi, de sărbătoarea hramului, de mii de credincioşi. Mulţi dintre aceştia par bolnavi sau se deplasează greu.

Toţi aceşti oameni, care de la primele ore ale dimineţii au venit din toate colţurile judeţului şi chiar şi din teritoriile vecine, nu au venit însă doar pentru hramul bisericii, lăcaş de cult proaspăt întemeiat şi fără tradiţie. 

Au venit şi pentru a se închina unui obiect miraculos, despre care se spune că are puterea de a vindeca orice, „doar credinţă să fie în suflet”, spune un preot aflat în curtea bisericii.

„Pantanassa“, vindecătoarea cancerului

În fapt acel, obiect miraculos pentru care s-au adunat mii de oameni în curtea bisericii botoşănene este o icoană făcătoare de minuni. Se numeşte „Pantanassa”, adică vindecătoarea cancerului, şi o înfăţişează pe Sfânta Fecioară Maria cu pruncul. Literele greceşti, inscripţionate pe icoană, îi arată originea. A fost făcută la Muntele Athos.

image

Icoana făcătoare de minuni „Pantanassa”

Este însă doar o copie a celebrei „Pantanassa”, icoană aflată la Mănăstirea Vatoped, de la Sfântul Munte. Copia făcută tot pe Muntele Athos şi tot la Vatoped, susţin oamenii veniţi să se închine, are aceleaşi puteri mirculoase, fiind în principal de mare ajutor celor atinşi de cancer. A fost adusă la biserica din Parcul Tineretului cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de la biserica „Sfântul Ilie”, din satul botoşănean Manoleşti Vale, unde este aşezată de obicei şi unde a fost dăruită de călugării greci.

„Cred cu tot sufletul în puterea ei”

O coadă uriaşă de credincioşi şerpuieşte de-a lungul bisericii şi se opreşte către altarul îmbărcat în catifea roşie, unde este expusă icoana făcătoare de minuni. Doi copii, singurii care pot sta lângă „Pantanassa”, sunt pregătiţi să-i ungă cu mir pe credincioşi şi să le ofere o minicopie a icoanei făcătoare de minuni. Doamna Maria, o botoşăneancă, a venit cu nepoata să se închine. Se apropie evlavioasă. Cu lacrimi în ochi, se roagă pentru sănătatea unui membru al familiei atins de cine ştie ce boală. Copila este şi ea pătrunsă de rugăciunile bunicii. 

După ce sărută cu lacrimi icoana, femeia este miruită şi se mai destinde. Se luminează şi simte că problemele sunt ca şi rezolvate. „Venim să ne închinăm la icoană, că numai la Sfânta Fecioară şi la Dumnezeu mai sperăm izbăvirea. Am auzit de ea şi am venit într-un suflet, că face multe minuni. Cred cu totul sufletul în puterea ei“, spune doamna Maria. Rând pe rând, oamenii se desprind din coada şerpuitoare şi depun lacrimi şi rugăminţi pe icoana făcătoare de minuni.

image

Doamna Maria a venit să se roage la icoană

O bătrână, tanti Lăcrămioara, care a împlinit 63 de ani, cade copleşită în genunchi la icoană şi o imploră, murmurând. Se ridică şi sărută sticla care acoperă suprafaţa icoanei. Mai murmură câteva cuvinte. Este pătrunsă de puterea icoanei. „I-am simţit puterea. Este o binefacere de la Dumnezeu, că ne-a adus aici icoana făcătoare de minuni. Vindecă tot, am citit despre ea. M-am rugat pentru sănătate. Toată lumea ştie ce poate să facă icoana asta – vindecă cancerul”, spune exaltată tanti Lăcrămioara. 

După ea, un bătrân cu barbă se roagă şi el evlavios. Mai multe femei vin cu pruncii şi-i apropie de icoană, convise că minunile „Pantanassei” se vor abate asupra celor mici, în primul rând, şi-i vor păzi de rele. „Măicuţa lui Dumnezeu să-l aperi de rele”, îşi încheie o mamă tânără rugăciunea, oferindu-i icoanei chipul fraged al sugarului.

Minuni de peste 200 de ani

„Panatassa” cea originală se află la Sfântul Munte, în mănăstirea Vatoped, alături de alte şase icoane făcătoare de minuni. Icoana a fost pictată în secolul al XVII-lea de maeştrii iconari din obştea chiliei Nea Skiti din Sfântul Munte. De atunci, face minuni. Mărturiile credincioşilor spun că vindecă bolile incurabile. 

Totodată, icoana are un har deosebit, spun călugării de la Muntele Athos, şi face multe minuni. Un exemplu ar fi o întâmplare povestită de Iosif Vatopedinul, stareţul mănăstirii. Se spune că un tânăr necredincios a intrat în mănăstire şi s-a închinat la icoană.

image

Credincioşii au făcut coadă la icoană, convinşi de puterile ei miraculoase

Atunci, icoana  s-ar fi luminat puternic şi l-ar fi aruncat pe necredincios la pământ. Tânărul a mărturisit totul părinţilor şi a spus că practică vrăjitoria. Din acel moment, viaţa i s-ar fi schimbat în bine. Icoana a mai fost văzută zâmbind timp de 45 de minute în 2009, iar în Rusia ar fi vindecat numeroase cazuri de cancer. Şi în România este cunoscută pentru puterile sale vindecătoare. La noi în ţară sunt doar trei copii: la Biserica Rusă din Bucureşti, Mănăstirea Oaşa din Alba şi la Manoleşti, în Botoşani. La Biserica „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoşani, icoana va fi expusă până pe 20 aprilie.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarel ştiri:

Biserica Sfântul Anton este cea mai veche din Bucureşti. Credincioşi din toată ţara vin nouă marţi la rând pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni

Icoana făcătoare de minuni de la Strâmba: ”Oamenii vin cu credinţă şi primesc răspunsuri”

Judeţul Neamţ, tărâmul icoanelor făcătoare de minuni. Minunile atribuite icoanelor de la Mănăstirile Neamţ şi Bistriţa

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite