Se spune despre moldoveni şi în special despre botoşăneni că sunt oameni cu suflet mare, primitori şi mai ales oameni care nu ezistă să-i ajute necondiţionat pe cei aflaţi în necaz.
Cea mai bună dovadă o reprezintă gestul unui tânăr din municipiul Botoşani care salvează viaţa unui nevăzător într-o intersecţie aglomerată. Întreaga poveste a fost surprinsă de o cameră de luat vederi amplasată la bordul unui autoturism.
Nevăzător pierdut în intersecţie
Momentul a fost filmat în urmă cu câteva luni, cel mai probabil în luna septembrie a anului trecut, dar a fost publicat la începutul acestui an. Firul poveştii este simplu dar emoţionant.
Un nevăzător neînsoţit mergea pe strada Octav Onicescu ajutându-se doar de baston. Ajunge la o trecere de pietoni din apropierea intersecţiei străzii Octav Onicescu cu strada Primăverii. Bărbatul nevăzător trece strada însă a pierdut direcţia şi se îndrepta către intersecţia aglomerată, unde maşinile care circulau pe strada Primăverii aveau verde. Cel mai probabil bărbatul ar fi fost lovit de o maşină.
Gest impresionant al unui tată
În acel moment însă de pe trotuar ţâşneşte pe mijlocul străzii un tânăr care îl prinde la timp pe bărbatul nevăzător şi îl duce în siguranţă pe celălalt trotuar. Totodată tânărul care a intervenit providenţial se uită în permanenţă în urmă. Videoclipul arată că acesta îşi lăsase asigurat căruciorul cu copilul pe celălalt trotuar pentru a-l salva pe nevăzător. Identitatea salvatorului nu este cunoscută.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate