Mircea Cărtărescu a câştigat unul dintre cele mai importante premii naţionale de poezie. Scriitorul a fost premiat la Botoşani de ziua lui Eminescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 120 de scriitori din România s-au adunat ieri la Botoşani pentru a participa la festivităţile prilejuite de aniversarea a 167 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Sciitorul Mircea Cărtărescu a ridicat cu această ocazie un premiu foarte important la nivel naţional.

Pe 15 ianuarie 1850, în târgul Botoşaniului se năştea Mihai Eminescu. Din acel moment, municipiul din nordul extrem al României a rămas legat fundamental de numele marelui poet român. Cu ocazia „Zilelor Mihai Eminescu“, eveniment organizat la Botoşani fără întrerupere la Botoşani din 1959, pe meleagurile unde s-a născut şi a copilărit poetul vin simpli turişti, dar şi numeroşi oameni de cultură, inclusiv cei de anvergură naţională. 

În plus, de 26 de ani, la Botoşani se acordă Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“, una dintre cele mai importante distincţii literare din România pentru debutanţi, dar şi pentru întreaga activitate creatoare, oferit cu girul Uniunii Scriitorilor din România.

image

Numerosi turişti sau invitaţi au participat la slujba oficiată la Ipoteşti FOTO Cosmin Zamfirache

Aproape în fiecare an, la decernarea premiului participă actori, scriitori şi artişti de renume naţional. Duminică, 15 ianuarie, la Botoşani au sosit Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, scriitorii Mircea Cărtărescu, Cassian Maria Spiridon, Alexandru Cistelecan, Mircea Martin, Gheorghe Grigurcu, Ioan Holban sau Aurel Pantea.

Centrul culturii române

Seria de manifestări dedicate „poetului nepereche“ a început vineri, 13 ianuarie, la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu“ din Botoşani, acolo unde au avut loc lansări de carte, o expoziţie de numismatică şi recitaluri folk. Manifestările au continuat sâmbătă, 14 ianuarie, peste graniţă, în Republica Moldova. La Bălţi, i-a fost decernat titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii „Alecu Russo“ academicianului Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor. A urmat, în aceeaşi zi, un pelerinaj la conacul de la Joldeşti, din comuna Vorona, judeţul Botoşani, locul în care s-a născut şi a trăit Raluca Iuraşcu, mama poetului Mihai Eminescu. A fost organizată şi o şezătoare literară cu poeţii invitaţi.

Te Deum pentru Eminescu

De departe cea mai importantă zi în cadrul manifestărilor, este 15 ianuarie. La Botoşani, grupuri de pasionaţi de literatură, fani ai poetului, s-au adunat ieri şi au recitat sau cântat melodii pe versurile lui Eminescu, în curtea Bisericii Uspenia, o biserică medievală din Botoşani, locul în care a fost botezat poetul acum 167 de ani. În paralel, la primărie a avut loc o şedinţă extraordinară de consiliu ocal, în cadrul căruia i s-a decernat titlul de cetăţean de onoare al oraşului Botoşani poetului Gheorghe Grigurcu. 

image

Numeroşi poeţi şi personalităţi culturale au venit la Ipoteşti FOTO Cosmin Zamfirache

O slujbă religioasă specială a fost celebrată şi la Ipoteşti, acolo unde se află biserica ridicată de Nicolae Iorga în memoria poetului. Tot la Ipoteşti, în perimetrul Memorialului Eminescu, o instituţie de cultură unicat în ţară, poeţi şi oameni de cultură din toată România s-au întâlnit pentru a discuta pe marginea momentului, dar şi pentru a depune coroane de flori la bustul poetului, aflat în aproapierea casei copilăriei lui Mihai Eminescu.

Premiu naţional important

Cel mai aşteptat şi important moment al „Zilelor Eminescu“ a fost decernarea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“. Peste 120 de scriitori veniţi din toată ţara au participat la acest eveniment. Nicolae Manolescu i-a chemat pe cei şase nominalizaţi pe scenă şi le-a cerut să recite câte o poezie la alegere. „Este un premiu legat, fireşte, de imaginea lui Mihai Eminescu, care este o imagine emblematică şi pentru identitatea noastră naţională, dar şi pentru cea europeană. De asemenea, premiul este important pentru că a fost primit de cele mai multe ori, de-a lungul celor 26 de ani de când se acordă, de poeţi foarte buni şi foarte importanţi. 

image

Un Te Deum a fost ţinut la Biserica Uspenia unde a fost botezat Eminescu FOTO Cosmin Zamfirache

De fapt, un premiu este sfinţit, ca să spunem aşa, de lista celor care l-au luat de-a lungul anilor“, a precizat Mircea Cărtărescu, favorit la obţinerea premiului în acest an şi cel care a ridicat, de altfel, trofeul, Opera Omnia pentru întreaga activitate. Printre cei nominalizaţi s-au aflat şi Aurel Pantea, Ioan Moldovan sau Cassian Maria Spiridon. În cele din urmă premiul pentru Opera Omnia a fost oferit de către Nicolae Manolescu lui Mircea Cărtărescu. Acesta a precizat că este produsul generaţiei de scriitori ai anilor 80. Decernarea premiului a fost completată cu lansări de carte şi cu concertul formaţiei „Trei Parale“. 

Nemulţumirea lui Manolescu

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, a spus ieri la Botoşani că ar fi preferat ca Ziua Culturii Naţionale să fie aleasă ziua în care a murit marele poet. „Poate ar fi fost mai bine să legăm această zi de moartea lui Eminescu şi nu de naşterea lui. În primul rând, din motive meteorologice, riscăm an de an să nu ajungem la Botoşani şi la Ipoteşti din cauza vremii. În iunie este altceva. Şi în al doilea rând dumneavoastră ştiţi foarte bine că marea sărbătoare este Adormirea Maicii Domnului, 15 august, şi nu Maria Mică din septembrie. De ce? Fiindcă la naştere Maria nu era Maica Domnului şi nici Eminescu nu era ceea ce este după moarte. La moarte, Maria era Maica Domnului, iar Eminescu - marele poet Eminescu“, a argumentat Manolescu.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Mihai Şora despre Eminescu: „Cel mai trist lucru pentru un scriitor ar fi să devină ingredient în zacusca naţională“

„Mai potoliţi-l pe Eminescu“. Recital de poezie cu actorii Alina Neagu şi Valentin Branişte. „Ce a mai rămas din Eminescu în 2017?“

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite