Stejarii lui Ştefan cel Mare de la Darabani. Legenda spune că voievodul Moldovei i-a plantat personal după o mare bătălie cu tătarii
0
În nordul judeţului Botoşani, la Darabani, se află un loc de legendă şi un monument al naturii. Este vorba despre o poiană străjuită de trei stejari vechi de mai bine de 500 de ani. Legendele locului spun că au fost sădiţi personal de Ştefan cel Mare, întors dintr-o bătălie cu tătarii.
La aproape 80 de kilometri de municipiul Botoşani, lângă Darabani, cel mai nordic oraş al României, se află Poiana Teioasă. La poiană se ajunge pe un drum de pământ, greu accesibil, ce şerpuieşte pe malurile Prutului. În mijlocul câmpurilor arse de soare vara sau bătute de vânturi şi acoperite de troiene iarna, se ridică falnică una dintre cele mai bătrâne păduri ale Moldovei. Pădurarii şi personalul din cadrul ocolului silvic din Darabani spun că Teioasa, cum este cunoscută vechea pădure de către localnici, are peste 500 de ani vechime.
„Părinţii“ tuturor copacilor din pădurea ce se întinde până către celălalt mal al Prutului sunt, însă, trei stejari uriaşi, pe care cu greu îi pot cuprinde cu braţele deschise câţiva oameni. Coronamentul lor urcă spre cer, la o înălţime de peste 30 de metri, formând în mijlocul lor o poiană umbroasă, numai bună de popasuri în vremuri caniculare. Este un uriaş bivuac, format din trunchiuri şi crengi gigantice. Oamenii locului îi privesc cu teamă, cu respect şi îi mângâie afectuos pe scoarţa bătrână. „Au văzut multe veacuri, mulţi voievozi şi multe popasuri de armate. Locul ăsta este plin de poveşti“, spune Dumitru Silion, un bătrân din Darabani, care serveşte drept ghid voluntar pentru toţi cei care vor să vadă stejarii.
Bătălia de la 20 august 1470
Una dintre cele mai interesante legende despre cei trei stejari este legată de numele voievodului Ştefan cel Mare. De altfel, localnicii şi istoricii locului spun că voievodul moldovean ar fi plantat cu mâna lui stejarii acum 545 de ani. Povestea se leagă de o campanie militară a lui Ştefan cel Mare peste Prut. În vara lui 1470, hanul tătar Mamac, ce-şi avea sălaşurile pe Volga, a înaintat în căutare de pradă şi a ajuns la Nistru. Şi-a împărţit oastea de călăreţi războinici în trei coloane pe care le-a trimis după pradă în trei direcţii diferite. Prima s-a dus către Jîtomîr, în Ucraina de astăzi, a doua către Terebovlea, tot în ţinuturile ucrainene de astăzi, dar pe atunci posesiuni poloneze, şi, în fine, cea de-a treia – în zona de nord a Moldovei.
Armatele care au jefuit crunt Moldova erau cele mai numeroase şi conduse personal de fiul şi fratele lui Mamac. „Ridicatu-s-a multă mulţime de oaste tătărească şi au intrat în ţară să prade“, scria şi Grigore Ureche în Letopiseţul Ţării Moldovei. Jaful tătăresc este cumplit, după cum relatează cronicile. Călăreţii nomazi sunt alungaţi însă de cavaleria moldovenească. Istorici precum Nicolae Iorga vorbesc despre contingente de arcaşi moldoveni călare, care i-au alungat peste Prut pe tătari. Ştefan cel Mare avansează în teritoriul Basarabiei de astăzi în fruntea oştilor sale şi în locul numit Lipnic, localitate astăzi în raionul Ocniţa din Republica Moldova, lângă o dumbravă, surprinde grosul oştilor tătare, conduse de fiul şi de fratele hanului Mamac.
Ştefan cel Mare i-a bătut pe tătari la Lipnic FOTO arhiva adevarul
Pe 20 august 1470, s-a dat teribila bătălie de la Lipnic, iar armata tătarilor a fost distrusă de moldoveni. După cum arată cronicarul Jan Dlugosz, fiul hanului Mamac a fost decapitat de Ştefan cel Mare, iar mulţi prizonieri au fost traşi în ţeapă. Pe drumul de întoarcere, Ştefan cu oştile sale victorioase, ar fi ajuns în ţinutul Darabaniului de astăzi. Pe atunci, poiana Teioasa nu ar fi existat. Ştefan a fost nevoit să poposească în mijlocul câmpului cu armata sa, pe o căldură sufocantă. „Ştefan a urmat la întoarcere linia Prutului şi a trecut pe la vadurile din apropierea Darabaniului, ca mai apoi să coboare pe drumul domnesc de la Dorohoi către Suceava.
Era însoţit de oaste mare şi prăzi de la tătari. A făcut popasul, pe locul poienii de astăzi. Pe atunci era câmp deschis şi o căldură ucigătoare, ca în luna lui august. Se spune că atunci Ştefan a trimis oameni la cea mai apropiată pădure, să aducă patru stejari tineri sau puieţi. Odată ce au fost aduşi, voievodul i-a plantat cu mâna lui, pentru ca oamenii care mai trec pe acolo să nu mai sufere urgia căldurii, cum a suferit el“, spune istoricul Dumitru Haha, din Darabani.
Au trăit 500 de ani şi mai au de trăit 300 de ani
Istoricii locali spun că există şi adevăr istoric în povestea stejarilor plantaţi de Ştefan cel Mare la Poiana Teioasă. Aceştia au fost iniţial patru, dar astăzi au rămas trei. Unul dintre stejari a fost trăznit în urmă cu 20 de ani şi apoi a putrezit, prăbuşindu-se în urmă cu 10 ani. „Dacă se observă cu atenţie felul cum sunt poziţionaţi stejarii din Poiana Teioasă, se vede clar că au fost plantaţi în aşa fel încât să formeze un patrulater. Este greu de crezut că stejarii au crescut de la sine în această formă“, spune convins istoricul Dumitru Haha.
Totodată, localitatea Darabani nu exista în vremea lui Ştefan cel Mare, cea mai veche atestare fiind din anul 1546, din timpul domniei lui Petru Rareş. Istoricul susţine că ţinuturile Darabaniului erau un uriaş platou agricol în timpul domniei lui Ştefan, iar drumurile oştirilor către şi dinspre capitala Moldovei în ţinuturile stăpânite la acea vreme de Polonia sau Moldova (în funcţie de raportul de forţe) treceau pe locul unde se află astăzi Poiana Teioasă, ţinând malul Prutului pentru aprovizionare cu apă şi mai apoi tăind câmpiile bogate în furaj către Suceava.
Uriaşii stejari din Poiana Teioasă FOTO Cosmin Zamfirache
Mai mult decât atât, pădurarii confirmă faptul că stejarii au o vechime de aproximativ 500 de ani. Conform anexei numărul 3 din H.C.J nr.170/2010 privind unele măsuri pentru protecţia ariilor naturale protejate de interes judeţean, a parcurilor dendrologice, a arborilor monumente ale naturii, a florei şi faunei sălbatice, cei trei stejari din Poiana Teioasă sunt declaraţi monumente ale naturii, confirmându-se oficial vechimea acestora. Aceştia sunt sănătoşi, confirmă pădurarii, şi ar mai avea de trăit încă mai bine de 300 de ani.
Hrană seculară pentru mistreţi
Puţină lume ştia de Poiana Teioasă, cu cei patru, apoi trei stejari seculari, pentru că ea nu a fost pusă în valoare din punct de vedere turistic. De altfel, se spune că şi cel de-al patrulea stejar ar fi putut fi salvat dacă se intervenea pentru susţinerea lui. Poiana a fost amenajată turistic şi protejată abia în anul 2014. Atunci, la iniţiativa Asociaţiei Nord, formată în special din oameni de cultură din Darabani, printre care şi Alex Teişanu, fiul poetului Victor Teişanu din Botoşani, poiana a devenit monument istoric şi punct turistic.
Muzeograful Dumitru Haha de la Darabani FOTO Cosmin Zamfirache
Şi-au dat avizul şi Ocolul Silvic Darabani, care a confirmat importanţa stejarilor şi vechimea lor, dar şi Primăria din Darabani. La toaletarea copacilor şi amenajarea locului au contribuit voluntar biroul de peisagistică OPNA Landscape Culture din Cluj-Napoca, studenţi la arhitectură din Bucureşti şi Cluj, dar şi elevi din Darabani. „Am reuşit să toaletăm zona, să instalăm porţile de trecere, semnele de direcţionare, aleile şi băncile din grinzi. Vom planta şi gardul viu care va împărţi mai bine spaţiul în poiană şi care-i va da aerul unei încăperi speciale, unde poţi să admiri în tihnă măreţia stejarilor. Sperăm să putem consolida şi drumul de acces către poiană, cu sprijinul Primăriei Darabani şi al unor oameni de afaceri din localitate“, spune Alex Teişanu, co-fondator al Asociaţiei Nord. Important de ştiut pentru vizitatori: zona este frecventată şi de mistreţii care se hrănesc cu ghindele stejarilor seculari.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
