Un tânăr s-a ales cu dosar penal după ce a uitat să predea două arme de vânătoare la expirarea permisului de armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 24 de ani este cercetat pentru nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

Luni, 16 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Brăila s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că unui tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Brăila, deşi îi expirase perioada de valabilitate a permisului de armă, la data de 13.05.2019, nu a depus cele două arme înscrise în permis şi muniţia aferentă, în termen de 10 zile de la expirare, la un armurier autorizat.

”Cele două arme letale de vânătoare au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite