Târgu-Jiu: Navigatorul care a proiectat Staţiunea Săcelu

A îmbinat ani la rând meseriile de navigator, ziarist şi proiectant, pentru ca după aproape patru decenii de activitate să devină arbitru principal în cadrul Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

A copilărit în oraşul lui Brâncuşi, iar după ce a urmat aici cursurile primare, gimnaziale şi liceale s-a îndreptat către Capitala Verde a României, Timişoara.„În al doilea din cei trei ani de studii l-am rugat pe colegul meu de şcoală, Viorel Marcov, pilot în cadrul echipei de raliuri ITA Timiş, să mă ia şi pe mine în maşina de raliu. Asta s-a întâmplat în septembrie 1970, iar de atunci nu m-am mai despărţit de sportul automobilistic, devenind navigatorul lui Viorel. Prima cursă am făcut-o la Stâna de Vale, unde am avut privilegiul de a-l cunoaşte pe Petrică Vezeanu, care a fost cel mai mare navigator al României“, mărturiseşte ziaristul pasionat de automobilism. Târgujianul nu a cochetat niciodată cu pilotajul, preferând întotdeauna să stea în dreapta celui care se află la volan, deoarece a considerat că sarcina cea mai grea într-o cursă îi revine navigatorului, care trebuie să-l ducă pe pilot la finalul cursei. În decursul celor aproape 30 de ani de navigaţie, Nicolae Grama i-a cordonat atât de bine pe piloţii aflaţi lângă el, încât nu a fost niciodată victima unui accident. „Ba chiar mai mult, piloţii cu care am alergat nu şi-au zgâriat nici măcar maşina de competiţie. Au fost ani în care se aliniau la start 100 de maşini şi mereu am reuşit să ne numărăm în primii cinci, dar trebuie să spun că întotdeauna am avut rezultate datorită faptului că am mers cu piloţii de excepţie, iar satisfacţia totală a venit atunci când Constantin Ciufrilă mi-a devenit coechipier, omul cu care am câştigat mai multe raliuri precum cel al Craiovei, Slatina, Gorjului“, mărturiseşte Nicolae Grama. Cu pilotul Constantin Ciufrilă, navigatorul Nicu Grama a cunoscut cele mai performante maşini, plecând de o Dacie 1300 până la un Mitsubishi Evolution 8. „ E ca şi cum ai pleca de la o căruţă trasă de un cal putere la o super bombă pe patru roţi cu 320 de cai sub capotă, însă nu trebuie neglijată niciodată mâna de excepţie a driver-ului care conduce bolidul de cursă“, susţine bărbatul de 63 de ani. Imediat după ce a terminat facultatea, Nicu Grama a lucrat în proiectări, la Târgu-Jiu, fiind creatorul Staţiunii Balneare Săcelu, al schiţei de sistematizare a oraşelor Cărbuneşti şi Turceni. Marea dragoste a întâlnit-o în 1972, iar după trei luni s-au şi căsătorit. „În 1999 am renunţat la navigaţie, deoarece pilotul meu şi prietenul Constantin Ciufilă a trecut de la raliuri la viteză în Coastă, reuşind să-mi dea satisfacţia de a deveni vicecampion şi campion naţional al României“, încheie târgujianul. De cinci ani, Nicolae Grama este arbitrul principal în cadrul Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Cum aţi ajuns să participaţi la curse de raliu?

Patima vieţii mele a fost automobilismul. M-am îndrăgostit de acest sport în 1970, având un coleg de studii, Viorel Marcov, pilot în cadrul echipei de raliuri ITA Timiş, pe care l-am rugat să mă ia şi pe mine în maşina de raliu. De la prima cursă, nu m-am mai despărţit de sportul automobilistic, devenind navigator. Nu-mi place că sportul automobilistic, care este al bărbaţilor curajoşi, este lăsat deoparte.

Care este cea mai mare realizare de până acum?

În perioada în care am lucrat în proiectări, am avut numeroase satisfacţii profesionale, fiind creatorul Staţiunii Balneare Săcelu, al schiţei de sistematizare a oraşelor Cărbuneşti şi Turceni, iar pe plan familial satisfacţia vieţii mele se numeşte Cristian şi Luiza, copii la care am ţinut şi ţin enorm, şi, mai nou, cei trei nepoţei ai mei, Teodor, Darius şi Bianca.

Cum aţi ajuns să îmbrăţişaţi şi meseria de ziarist?

Am cochetat cu presa sportivă încă din 1973, când, revenit de la Timişoara la Târgu-Jiu, am colaborat cu ziarul „Gazeta Gorjului“, avându-l ca mentor în ale scrisului pe unul dintre cei mai buni ziarişti sportivi ai Gorjului, regretatul Cornel Boca. După 1989, am colaborat mereu cu mai multe ziare locale, dar niciodată n-am scris la comandă, chiar dacă am fost nevoit să renunţ la un loc de muncă.