Vaslui

articolul anterior articolul urmator

Petrecere de cununie, oprită de poliţişti la Vaslui. Amenzile primite de invitaţi şi organizatori

0
19 Oct 2020 08:23:49
Autor: Simona Voicu

Poliţiştii vasluieni au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 45.000 de lei cu ocazia unor controale ce au vizat respectarea măsurilor de protecţie în contextul pandemiei de COVID-19. Printre persoanele amendate, s-au numărat proprietarul unui local în care se desfăşura o petrecere de cununie, dar şi participanţii la eveniment.

Potrivit unei decizii emise de ComitetulJudeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, începând cu data de 17 octombrie 2020, la nivelul întregului judeţ este interzisă, pentru o perioadă de 30 de zile, organizarea de evenimente private nunţi, botezuri, mese festive, atât în spaţii deschise, cât şi închise, precum saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli sau corturi de evenimente.

 În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne, au desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute mai multe controale pentru a verifica în ce măsură este respectată hotărârea CJSU.

Au fost derulate 19 misiuni specifice şi acţiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, pieţele, târgurile, restaurantele şi terasele, precum şi mijloacele de transport în comun. În timpul controalelor, poliţiştii au dat şi peste o petrecere organizată la o sală de evenimente de un cuplu din Vaslui cu ocazia căsătoriei.

„În seara zilei de 17 octombrie, poliţiştii vasluieni, sprijiniţi de jandarmi şi poliţişti locali, au sistat derularea unui eveniment privat, o cununie organizată la un local de alimentaţie publică de pe raza municipiului Vaslui, într-un spaţiu închis, o sală de evenimente. Organizatorul evenimentului şi administratorul localului au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 3.000 lei fiecare. Totodată, au fost identificate şi cele 25 de persoane participante, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 8.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19", precizează sursa citată.

În cadrul acţiunilor de control, au fost verificate 212 societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate, 225 de mijloace de transport şi au fost legitimate peste 950 de persoane, în total fiind aplicate 199 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 23.250 de lei. De asemenea, echipele de control au depistat 189 de persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală, acestea fiind sancţionate contravenţional conform Legii nr. 55/ 2020, cu amenzi în cuantum de 22.250 de lei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările